Dr. Carmen Dorobat, confirmata cu COVID-19 dupa ce s-a vaccinat in 27 decembrie: “La mine, infectia a aparut imediat dupa vaccinare”

De. Carmen Dorobat, fostul manager al Spitalului de Boli Infectioase “Sfanta Parascheva” din Iasi, a fost confirmata cu COVID-19, dupa ce s-a vaccinat, in data de 27 decembrie.

Medicul  a declarat ca se simte bine si ca s-a izolat la domiciliu, alaturi de sotul sau, confirmat de asemenea cu COVID-19.

“Nu am luat infectia din spital. In spital stiu sa ma protejez. Euforia sarbatorilor ne face uneori sa mai si gresim. Eu m-am protejat mereu, nu stiu cum de s-a intamplat”, a spus medicul Carmen Dorobat.

Carmen Dorobat a mentionat ca boala a debutat cu simptome foarte usoare

“In momentul de fata sunt bine, trebuie sa urmarim evolutia. Am avut stare sufebrila, lipsa poftei de mancare, ceva transpiratii. Cineva care nu ar fi fost de specialitate nu si-ar fi dat seama. Au fost niste transpiratii care m-au pus pe ganduri. Au fost destul de sterse simptomele, poate si din cauza vaccinului”, a explicat dr. Carmen Dorobat.

Fostul manager al Spitalului de Boli Infectioase “Sfanta Parascheva” din Iasi a mai spus ca, in ciuda faptului ca s-a imbolnavit, nu pune la indoiala eficacitatea vaccinului.

″Inainte de vaccin aveam test negativ. Anticorpii protectori dati de vaccin apar abia la 10-15 zile dupa vaccinare. La mine, infectia a aparut imediat dupa vaccinare. Protectia, respectiv purtarea mastii si spalatul pe maini, pastrarea distantei sociale, trebuie mentinuta macar 15 zile dupa vaccinare, pana cand apar anticorpii. Peste 28 de zile voi face rapelul. Ii sfatuiesc in continuare pe oameni sa se vaccineze”, a declarat medicul Carmen Dorobat.

Publicitate

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.