Primarul general Nicusor Dan a lansat duminica un nou atac la fostul edil al Capitalei. „Gabriela Firea e sursa frigului din apartamentele dumneavoastra”, a scris Nicusor Dan intr-o postare facuta la 6 saptamini de la preluarea mandatului.
„Avem 6 saptamani de cand incercam sa tinem pe linia de plutire un oras facut praf si sa punem bazele dezvoltarii viitoare. Nu vreau sa pierdem timpul in polemici si sa ne scuzam invocand greaua mostenire. Dar tupeul, obraznicia si minciuna fostului primar general depasesc orice limita si nu pot sa nu raspund. Ca sa fie foarte clar, Gabriela Firea este sursa frigului din apartamentele dumneavoastra. Despre ce vom putea noi imbunatati, dupa dezastrul facut de ea, putem fi punctual si in timp evaluati de bucuresteni. Nu am promis miracole, ci administratie onesta si eficienta”, a scris Nicusor Dan pe Facebook.
Acesta a publicat o lista cu lucrurile pe care Gabriela Firea nu le-a facut, in opinia lui, in ultimii 4 ani:
„1. Nu a facut practic nimic pentru a moderniza reteaua de termoficare a Bucurestiului
2. Nu a reusit sa absoarba 300 de milioane de euro bani europeni, desi i-a avut la dispozitie inca din 2016
3. In vara aceasta, Gabriela Firea a amanat, din interes electoral, lucrarile absolut vitale de reparatie care ar fi permis evitarea avariilor din prezent
4. In consecinta, reteaua de termoficare a devenit, la propriu, un ciur prin care se risipesc banii bucurestenilor, pierderile de apa calda fiind de mai bine de trei ori mai mari in 2020 decat in 2016
5. Pierderile de pe retea determina ca aceasta sa functioneze la limita de avarie. E motivul pentru care CET Sud a cazut vinerea trecuta, cu afectarea intregii zone de est a Capitalei timp de o saptamana
6. Nu a platit subventia si a dus Elcen in insolventa. In consecinta, Elcen nu a putut accesa bani europeni si nu s-a putut moderniza
7. In acelasi timp, toata clientela PSD, aciuata in managementul unor companii ca Termoenergetica a fost remunerata cu salarii uriase pentru servicii fie nerealizate, fie de proasta calitate. Acum ne ocupam de urgente si nenorociri lasate de aceasta caracatita plina de tupeu. Dar ne vom ocupa si de ei”, se arata in postare.
Nicusor Dan aminteste si ce a facut el in colaboarare cu Guvernul in cele sase saptamani de la preluarea mandatului:
„1. Am semnat contractul pentru 300 milioane euro bani europeni pentru modernizarea retelei
2. Avem, de asemenea, alocati 200 milioane euro prin PNRR pentru modernizarea retelei
3. Vom primi 20 de milioane de lei din fondul de rezerva al Guvernului pentru contractarea, in regim privat, a unor echipe suplimentare de interventie la avariile care au loc in prezent
4. Am compensat 300 milioane lei datorii catre Elcen. In consecinta, Elcen va iesi din insolventa
5. Elcen va accesa 370 milioane euro pentru modernizarea centralelor proprii (bani imposibil de accesat in perioada in care societatea a fost in insolventa). Noua tehnologie reduce costurile, reduce poluarea si, foarte important, permite revenirea mult mai rapida in caz de avarii”.
Primarul general sustine ca va mai dura pana cand greselile administratiilor anterioare vor fi reparate.
„Stiu ca exista asteptari uriase de la mandatul meu, stiu ca primarul in functie raspunde pentru tot dezastrul administratiei trecute. Stiu ca timpul nu are rabdare cu cei care ingheata de frig in propria locuinta si nu au acces la apa calda. Ii asigur ca voi face, in continuare, tot ce este omeneste posibil pentru a rezolva intr-un timp cat mai scurt aceasta bataie de joc la care sunt supusi din cauzele expuse. Este inadmisibil ca intr-o Capitala a unei tari UE sa avem astfel de probleme de evul mediu. Va spun si aici ca stiu prin ce treceti si ca sunt aici sa rezolv. O sa mai dureze pana reparam toate greselile care s-au facut in ultimii 30 de ani si mai cu seama in ultimii patru ani”, a mai scris Nicusor Dan pe reteaua de socializare.
Publicitate