Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghita, a declarat, vineri, ca Romania a contractat vaccin impotriva coronavirusului pentru 10,7 milioane de persoane, dar numarul de doze poate sa creasca in functie de nevoi. Campania de vaccinare ar trebui sa inceapa in luna ianuarie 2021.
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghita, a declarat, la Aleph News, ca vaccinul impotriva coronavirusului va putea fi pus pe piata cel mai probabil la inceputul anului 2021.
„Campania de vaccinare in Romania teoretic va incepe in momentul in care un anumit vaccin va primi autorizare conditionata de punere pe piata de la nivelul Agentiei Europene a Medicamentului. Este prefigurat pentru inceputul anului viitor si anume pentru luna ianuarie, insa trebuie sa asteptam pana la urma sa avem acest aviz de utilizare si, ulterior, vom putea incepe campania de vaccinare pe masura ce vor fi livrate primele doze de vaccin”, a spus Gheorghita.
Pentru campania de vaccinare, Romania a achizitionat ser pentru 10,7 milioane de persoane, dar numarul de doze poate creste.
„In momentul in care vom avea o cantitate importanta de vaccinuri disponibile este foarte probabil sa se inceapa in paralel aceste etape de vaccinare si se poata beneficia si populatia generala de vaccinare. Este important sa reusim sa asiguram un nivel de imunizare colectiva care este este estimat in momentul de fata la 70% din populatie. In ceea ce priveste numarul persoanelor care vor putea fi vaccinate o sa va spun ca Romania a contractat un numar de doze care sa fie suficient pentru circa 10,7 milioane de persoane, insa aceste cantitati, acest numar de doze, poate sa fie crescut in functie de nevoile care se vor genera pe parcurs. Noi putem sa crestem in baza acelui contract numarul de doze care sa fie destinat pentru Romania”, a mai spus Gheorghita.
Strategia de vaccinare impotriva COVID-19 a fost publicata in Monitorul Oficial in noaptea de joi spre vineri.