Medic roman, acuzatii la adresa Monicai Pop: “Cata rusine, doamna doctor, si cata tristete, sa amarati atata amar de lume”

Medicul Gabriel Diaconu o acuza pe Monica Pop de dezinformare. Medicul oftalmolog a spus pe un post de televiziune ca “leucemia te poate lovi post-vaccinal”

Iata postarea integrala:

“Doamna doctor Pop traieste pe o planeta unde vaccinurile dau leucemie.

Nu e foarte clar prin ce mecanism obscur dau vaccinurile leucemie. Nu e foarte clar nici la cat timp dau leucemie. Si, cand m-am dus sa caut articole despre cele doua, am aflat cu stupoare ca se dezvolta vaccinuri, acum, sa VINDECE leucemia (unele forme), nu ca ar cauza-o.

Publicitate

In opinia doamnei doctor Pop, exprimata la un post de televiziune, leucemia te poate lovi post-vaccinal azi, maine, sau la cativa ani distanta, cine stie poate chiar cateva zeci. Face vaccinul o chestie extraordinara, cica, se cheama ”inductie genica”.

Eu stiam ca anumite lucruri pe lumea asta pot interveni in reglarea expresiei anumitor gene in sensul inductiei, sau supresiei.

Eu stiam ca de asta se ocupa chiar alte fragmente, polimorfisme, din codul nostru genetic, dar si ARN mesager, baza ideii – de altfel geniale – a unor companii de a ”antrena” imunitatea corpului nostru uman (folosita, de altfel, si pentru tratamentul anumitor forme de cancer, doamna doctor, vezi mai sus).

Dar sa dea cancer, nu.

Doamna doctor Pop dezinformeaza medical pe un post de televiziune. Mai pe romaneste spus, minte. Spune ineptii. Caci nu poti sa acuzi un doctor de ignoranta (cred).

Aceste randuri nu sunt totusi despre doamna doctor Pop, ale carei iesiri publice pot avea spuma, bulele sau aciditatea obisnuite. Dar aceste randuri sunt despre un medic al carui glas e ascultat de unii oameni, si pe care doamna doctor Pop, cu sau fara buna stiinta, ii induce in eroare.

Iar cand un medic spune prostii, responsabilitatea morala a celorlalti medici ar trebui sa fie sa raspunda raspicat, caci de-ajuns am schingiuit oamenii de rand cu tot felul de bazaconii, de unii au ajuns sa mearga si la psihiatru ca nu stiu ce sa mai creada.

Citeste si articolul :   Barbat impuscat de politisti intr-un imobil din Bucuresti. A taiat, cu foarfeca, un agent al Sectiei 5!

Ce nu a vrut sa inteleaga, ce refuza sa priceapa doamna doctor Pop e ca tehnologia de dezvoltare medicala respecta un algoritm cam la fel cum in industria constructiei de automobile se respecta un algoritm. De-aia toate automobilele deocamdata au patru roti, un motor, o cabina si un portbagaj. Asa, la macheta, poti sa-ti iei libertati si sa desenezi o chestie futurista, eventual sa-i pui si flapsuri si eleroane. Dar in elaborarea unui medicament intervine si o forma de inginerie, astfel incat dupa ce-ai bagat sute de milioane de dolari intr-un produs sa nu-ti distrugi afacerea ca la 1 an, doi ani sau mai mult sa moara oamenii pe capete de leucemie, doamna doctor Pop sa aiba dreptate si compania sa dea faliment.

Companiile sunt entitati foarte egoiste, dar si foarte scrupuloase. Scapi greu de rapciuga unui scandal farmacologic. Au gigantii Pharma pacate? Au. Exista povesti scandaloase cu medicamente ale caror efecte secundare au fost complicate, si vieti au fost afectate sever de ce s-a intamplat cand etica medicala esueaza? Exista. Ar trebui sa generalizam, plecand de la asta, si sa scuipam in san cand luam o aspirina? Nu, nu cred.

Romania e printre tarile cele mai inapoiate cand vine vorba de implementarea de noi tehnologii medicale. Suntem vai mamicuta noastra la capitolul investitie, dezvoltare, cercetare medicala de granita. Dureaza o vesnicie, in Romania, pana cand protocoale de studii clinice ajung sa fie puse in practica la noi.

Ce inseamna asta, doamna Pop?

Asta inseamna ca in fiecare an sunt romani care mor pentru ca noi, doctorii, nu le asiguram acces la medicina secolului XXI, si ii condamnam sa ia aceleasi buline, aceleasi solutii, aceleasi picaturi ca acum 30 – 40 de ani. Care, intre noi fie vorba, la vremea cand au ajuns pe raft si oameni ca dumneavoastra si co-generi ati inceput sa le dati, nu fusesera nici pe departe atat de amanuntit studiate. Pentru ca ghinion, pentru ca aceea era epoca medicinei bazata pe fler, pe har si pe mister.

Citeste si articolul :   Un baietel de doar un an, speriat, a fost gasit in carucior, in parc. Copilul a fost salvat de trecatori

Acest narav, aceasta maladie a medicinei romanesti de-a se uita ca taranul la nave spatiale cand vine vorba de cele mai noi instrumente tine prizoniera o populatie de bolnavi care merita mai bine. Merita mai multe. Merita atat de la tara ei, dar si de la doctorii ei.

Vreau sa educam oamenii despre vaccinuri si vaccinare. Vreau sa explicam oamenilor pe limba lor, cat oamenii sa priceapa, oportunitatea unui vaccin care sa ne protejeze pe noi de COVID. Dar nu doar pe noi, cat si pe parintii, pe bunicii, pe fratile si surorile noastre, pe copiii nostri si pe toti aceia care ne sunt imprejur. Inclusiv pentru doamna doctor Pop, si pe anti-vaxxeri, si pe toti samsarii de ura si indoiala.

Pentru ca aceasta este virtutea umanista a meseriei de medic. Asa a fost dintotdeauna. Asa am eradicat in Romania tifosul exantematic. Asa am facut ca holera sa nu mai ucida mii de oameni ca in Yemen. Asa am facut ca poliomielita sa nu mai condamne oamenii la moarte, sau la o viata de dizabilitate. Si asa vom face si acum cu infectia cu coronavirus, ale carei repercusiuni, ale carei consecinte pot fi fatale sau dramatice.

Putem. Putem sa facem asta. Putem sa prevenim morti, chinuri, drama si tragedie pentru multe familii de romani. Si avem nevoie unii de altii. Avem nevoie, dincolo de fricile care ne dezbina sau de lozincile care ne asmut unii contra altora, sa gasim acel loc de sobrietate, de luciditate, de maturitate incat sa luam decizia buna pentru tara noastra. O tara care traieste cu un pas in viitor.
Nu cu toate ideile paranoice ale trecutului.

Citeste si articolul :   Monica Pop, revoltata pe autoritati: "Este o discriminare!"

Astfel, cu regret altfel doamna doctor Pop, ar trebui sa va revizuiti declaratiile. Sau macar sa asteptati pana cand o sa apara toti leucemicii pamantului, oameni ca si dumneavoastra, sa spuna ca i-a imbolnavit un vaccin. Va dati macar seama ce bubuiala ati bubuit? Va dati seama ca acum cei care sufera de astfel de malignitati o sa traiasca noua teroare, ca poate un tratament pe care l-au facut i-a imbolnavit? Cata rusine, doamna doctor, si cata tristete, sa amarati atata amar de lume…

Epilog: in timp ce doamna doctor Pop imi dadea mesaje pe care buna cuviinta ma impiedica sa le fac publice (deocamdata), am avut ocazia sa consult un tanar pacient cu sechele catastrofice in urma unei encefalite data de virusul urlian. Virusul urlian e cauza oreionului, boala a copilariei, prevenibila astazi prin vaccinare…:, scrie medicul Gabriel Diaconu, pe pagina sa de Facebook.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al ziarului online fabricatinromania.infoEditor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.