Managerul spitalului din Piatra Neamt isi anunta demisia

Managerul Spitalului Judetean de Urgenta Piatra Neamt, Lucian Micu, isi anunta demisia: „Unii cu medicina, altii cu banii. Intre acestea mai apare si politica”. Decizia vine dupa ce 10 oameni si-au pierdut viata in incediul de la ATI.

„Tragedia de sambata seara din sectia ATI in urma careia zece oameni si-au pierdut viata ne-a afectat pe toti. In special pe rudele pacientilor, pe cadrele medicale care au intervenit sa salveze si sa se salveze, cadre medicale din Piatra Neamt si medici din intreaga tara, jurnalisti, pe mine si familia mea, pe oamenii care inteleg suferinta si care stiu ca nimeni nu si-a dorit sa se intample vreodata asa ceva. Sta in firea noastra, a oamenilor, ca in astfel de momente sa cautam vinovati, sa cerem explicatii, sa ne dam fiecare cu parerea ce a fost sau cum s-ar fi putut evita. Asa, poate, sunt si eu. Dar am invatat ca, inainte de toate, trebuie sa fiu cerebral, iar asta am incercat sa fac imediat dupa tragedie. Impreuna cu echipa Spitalului Judetean de Urgenta Piatra Neamt, am incercat si am gasit solutii pentru ca unitatea medicala sa ramana functionala. A fost important pentru pacientii care ajung si acum in stare critica sa aiba un spatiu adecvat in care sa primeasca ingrijirile medicale necesare. Acum se lucreaza pentru ca noile paturi ATI sa fie operationale chiar de azi. Azi noapte, am pus la dispozitia anchetatorilor toate documentele necesare pentru a depista adevarata cauza care a produs incendiul”, transmite Lucian Micu.

Acesta adauga ca toate deciziile luate si acum si inainte de incendiu au fost facute pentru ca echipa medicala sa poata sa se ingrijeasca intr-un mod „cat mai bun si eficient de pacienti. S-a dorit a fi bine”.

Citeste si articolul :   Prof. Dr. Monica Pop, mesaj de ultima ora pentru toti romanii

„Din pacate, politica este in tot si in toate. O pot intelege. Asa este de 30 de ani incoace. De pe scaunele confortabile din birouri lucrurile stau diferit. Cand esti langa patul bolnavului vezi realitatea.
Activitatea medicala dintr-un spital este in subordinea Ministerului Sanatatii, iar activitatea administrativa este in subordinea autoritatilor publice locale. Unii cu medicina, altii cu banii. Intre
acestea mai apare si politica. Nu toate lucreaza impreuna, ceea ce, uneori, este doar in detrimentul celor care ar trebui sa conteze – pacientii”, mentioneaza managerul.

Publicitate

In opinia acestuia, prezenta sa in functia de manager „nu mai ajuta la acest moment cu nimic”: „A venit momentul sa ma retrag si sa astept ca specialistii sa stabileasca foarte clar care au fost cauzele care au produs incendiul care a mistuit un salon si a provocat rani adanci asupra multor oameni. Demisia nu este un abandon, este un gest pe care-l fac cu respectul pe care cred ca-l merita rudele pacientilor si cadrele medicale afectate!”.

Citeste si articolul :   Autoritatile romane si maghiare au deschis si Vama Bors, ca urmare a aglomeratiei de la Nadlac

Managerul precizeaza ca isi va depune demisia marti la prima ora.

Lucian Micu a fost numit la conducerea Spitalului Judetean de Urgenta Piatra Neamt in urma cu o luna si este al 8-lea director al spitalului numit in mai putin de un an.

Publicitate

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.