S-a stins Parintele Ghelasie. Acesta era staret al Manastirii „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” si avea 58 de ani. Preotul a fost ucenicul parintelui Arsenie Boca.
Parintele Ghelasiea fost depistat cu coronavirus, iar starea sa de sanatate s-a degradat foarte repede. Parintele fusese internat la Spitalul din Targu Mures.
Mii de credinciosi deplang moartea unuia dintre cei mai iubiti duhovnici.
Parintele Staret Ghelasie Tepes a fost harazit cu darul de a readuce, duminica de duminica, in fata credinciosilor veniti din toate colturile tarii la Sfintele Liturghii tinute la Manastirea Sfantul Mare Mucenic Dimitrie din Sighisoara, chipuri de demult, sfinti mutati in sinaxare.
Publicitate
A pus bazele manastirii de la Sighisoara
Parintele Ghelasie s-a nascut la 27 mai, 1962, la Magherus, comuna Nades (Mures), ca cel de-al saselea din cei opt copii ai unei familii cu mare credinta de Dumnezeu. Parintele Ghelasie a intrat in monahism la manastirea Sambata de Sus. A urmat cursurile Facultatii de Teologie de la Sibiu.
Parintele Ghelasie Tepes, impreuna cu alti patru calugari (ieromonahul Emanuel, rasoforul Ioil, rasoforul Irineu si fratele Simion), a pus bazele manastirii din Sighisoara in anul 1998, cand a inceput ridicarea chiliilor, finalizand manastirea in anul 2005, cand a fost hirotesit arhimandrit si a primit Crucea Patriarhala (cea mai inalta distinctie acordata in Patriarhia Romana).
Staretul Ghelasie Tepes a avut fericirea sa-l cunoasca in viata pe parintele Arsenie Boca. De nenumarate ori el a povestit despre intalnirea cu acesta si despre impresia puternica pe care Sfantul Ardealului a lasat-o asupra sa.
„Eu am vazut in dansul numai harul Lui Dumnezeu. Si, in plus, am aflat dupa aceea ca Parintele Arsenie Boca spunea: «eu am calugari albi in lume». Este vorba aici de curatia suflteasca pe care pot s-o aiba si oamenii din lume nu numai calugarii. Chiar Parintele spunea :«Mai, nu toti cei din manastire se mantuiesc, asa cum nici toti din lume se prapadesc»”, spunea parintele Ghelasie Tepes intr-un interviu.
In ultima sa predica, parintele indemna credinciosii sa se duca la vot si sa voteze „bine”
„Daca sunteti cuminti, va veti duce la vot si veti sti ce sa faceti, ca altfel va fi vai de noi. Intrebati-va duhovnicii, preotii si intrebati-L pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos si pe Maica Domnului. Indemnul meu este: spovediti-va, impartasiti-va cu Sfintele Taine, luati anafura si agheasma si veti vedea ca veti vota bine. Altfel veti plange mult. Noi putem trai cu ei, dar ei nu pot trai cu noi”, li s-a adresat regretatul preot credinciosilor prezenti la hram.
https://youtu.be/UThfaNDm-iQ
Publicitate