Fluxul informational in raportarea datelor referitoare la infectia cu SARS CoV- 2, se modifica

Fluxul informational in raportarea datelor referitoare la infectia cu SARS CoV- 2 se modifica. Persoanele care au fost testate vor afla in timp real rezultatul testelor, iar deciziile emise de DSP vor fi transmise automat din sistemul informatic, nemaifiind necesara contactarea DSP-ului.

Incepand de saptamana viitoare se modifica fluxul informational utilizat in raportarea datelor referitoare la infectia cu virusul SARS CoV- 2, prin actualizarea platformei informatice de colectare a datelor.

Avand in vedere noile prevederi legale conform carora medicii de familie vor prelua monitorizarea persoanele asimptomatice infectate cu noul coronavirus, dar si pentru reducerea timpilor in colectarea si corelarea datelor furnizate de autoritatile si institutiile implicate, precum si reducerea timpului de informare a persoanelor testate, a fost aprobat Ordinul ministrului Sanatatii pentru aprobarea fluxului informational utilizat in raportarea datelor referitoare la infectia cu virusul SARS CoV- 2

„Actualizarea fluxului informational va reduce timpii de raspuns a directiilor de sanatate publica si va imbunatati colaborarea dintre acestea si persoanele infectate sau care fac parte din anchetele epidemiologice. Persoanele care au fost testate vor afla in timp real rezultatul testelor, de asemenea deciziile emise de DSP vor fi transmise automat din sistemul informatic, nemaifiind necesara contactarea DSP-ului. De asemenea, se va facilita colaborarea cu medicii de familie. Masurile sunt luate pe baza experientei acumulate in cele 8 luni de gestionare a pandemiei, dar si in conformitate cu noile prevederi legislative”, a declarat Nelu Tataru, ministrul Sanatatii

Conform documentului, probele transportate la laboratoarele care realizeaza testarea RT-PCR vor fi insotite de un Formular de insotire a probei recoltate cu cod emis anterior de Directia de Sanatate Publica (DSP).

Pentru toate probele recoltate (la cerere sau conform metodologiei), laboratoarele vor introduce in platforma informatica toate datele din formularele, precum si rezultatele testelor dupa fiecare transa de lucru, in maxim 24 ore de la primirea probei la laborator.

Responsabilitatea pentru alocarea probelor prelevate conform metodologiei catre laboratoare revine fiecarui DSP aferent. Directorul executiv al fiecarui DSP se asigura de alocarea probelor, astfel incat toate probele sa fie procesate in maxim 24 ore. Pentru situatia in care capacitatea de testare dintr-un judet este depasita, se va realiza relocarea probelor in alte judete de catre coordonatorul regional stabilit.

Rezultatele probelor vor fi transmise automat din aplicatia informatica prin SMS si email persoanelor testate. In cazul in care pentru persoana testata nu exista date relevante de contact, responsabilitatea transmiterii rezultatului revine entitatii care a dispus recoltarea, respectiv entitatile la care s-a efectuat testarea.

Citeste si articolul :   Toti elevii ar urma sa intre in vacanta timp de 2-3 saptamani, incepand de luni

Buletinele de analiza pozitive vor fi transmise in mod automat prin email si mesaj text, medicului de familie al persoanelor testate, pentru a fi luate in evidenta.

In cazul in care o persoana testata nu are medic de familie, aceste informatii sunt transmise catre DSP, aceasta avand responsabilitatea de a monitoriza cazul.

Directiile de sanatate publica au obligatia de a identifica si de a confirma in urma anchetei epidemiologice contactii directi ai fiecarei persoane testate pozitiv.

Toate persoanele identificate a fi contacti directi ai fiecarei persoane cu rezultat pozitiv vor fi introduse in aplicatia informatica de catre DSP.

Decizia de carantinare va fi generata automat, imediat dupa completare, din aplicatia informatica si va fi transmisa fiecarei persoane, cat si a medicului de familie al acesteia.

In cazul pacientilor pozitivi, decizia de izolare va fi completata in aplicatia informatica de catre DSP in maxim 24 ore. Dupa completare, aceasta va fi transmisa in format electronic, prin email din aplicatia informatica, atat medicului de familie / medicului desemnat de catre DSP, cat si pacientului.

Dupa 14 zile de la luarea in evidenta ca persoana confirmata, pentru persoanele izolate la domiciliu sau in locatii dedicate si monitorizate de medicii de familie, respectiv medicii alocati de DSP, in absenta schimbarii statusului acestora, fisa pacientului se va inchide in mod automat in aplicatia informatica sub statusul de „vindecat”.

Citeste si articolul :   Doliu in lumea medicala din Romania. A decedat medicul Mihai Horia Nicolae

Pentru toti pacientii pozitivi internati, unitatile spitalicesti au obligatia de a completa formularul corespunzator (fisa de spital) din aplicatia informatica, in primele 12 ore de la internare.

La externare, spitalul are obligatia ca in maxim 24 ore sa completeze in fisa de spital din aplicatia informatica, statusul pacientului: vindecat, transferat sau izolat la domiciliu.

Unitatile spitalicesti au obligatia raportarii imediate a deceselor Covid in baza definitiei de caz catre DSP.

Orice laborator autorizat de catre DSP, dar neinclus in Programul National de Sanatate , care efectueaza teste RT-PCR pentru SARS-CoV-2, are obligatia de a transmite in aceleasi termene, buletinele de analiza, electronic, catre DSP si INSP, precum si datele statistice solicitate catre INSP

Pana saptamana viitoare, Ministerul Sanatatii si STS vor organiza sesiuni de pregatire regionale cu toate institutiile implicate.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.