Cum putem dezvolta autodisciplina copiilor

Disciplina reprezinta procesul de invatare a cuiva, in special a unui copil, respectiv cum sa se comporte civilizat. Scopul disciplinei este dezvoltarea autodisciplinei a copilului, ca acesta sa isi insuseasca valori morale si de comportament, iar ulterior sa se devina un adult responsabil si politicos.

Chiar daca fiecare parinte cauta si consolideaza tehnici specifice care functioneaza in familia lui, putem reaminti o serie de sfaturi:

1. Disciplinati acum sau pedepsiti mai tarziu. Ideal, disciplina precede si previne comportamentele neacceptabile din punct de vedere social, iar pedepsele apar in urma acestor comportamente. Atat disciplinarea, cat si pedepsirea au locul lor, dar trebuie avut in vedere ca pedeapsa este o actiune cu tenta negativa si poate incuraja copilul sa aibe un comportament gresit, astfel incat sa nu fie prins. In schimb, disciplina este o metoda pozitiva care sustine autocontrolul copilului.

2. Fiti adulti. Copilul are nevoie de adulti autentici, cu un comportament grijuliu, care il iubesc neconditionat. Conteaza foarte mult modalitatea de comunicare cu copilul. De exemplu, daca acesta are o iritatie care ii provoaca mancarime nu este util sa ii spuneti “Nu te mai scarpina. Vrei sa iti ramana semn?”. Mai degraba, puteti sa ii spuneti “Stiu ca te deranjeaza, dar scarpinatul doar inrautateste. Haide sa aplicam o crema care sa te ajute.” Trebuie sa gasim solutii si un comportament rational, astfel incat copilul sa invete abilitati precum gestionarea si gasirea de solutii.

3. Fiti consistenti. De exemplu, daca copilul va solicita atentia imediat cum intrati pe usa si ii raspundeti calm astazi, dar maine sunteti iritat, copilul va primi mesaje confuze. Incercati o abordare consistenta, cum ar fi: “Te rog sa ma astepti sa ma schimb de haine si sa ma descalt si apoi vom vorbi despre cum a fost ziua ta”. Important este ca dupa ce ii raspundeti in felul acesta, sa ii si oferiti atentia promisa.

4. Oferiti-i copilului control. Daca copilul ar vrea sa se uite la televizor sau sa se joace pe telefon constant, iar dvs sunteti ingrijorati ca nu are suficiente activitati educative, nu se joaca indeajuns afara sau nu petrece timp cu familia, puteti face un set de intelegeri. De exemplu, se poate uita la televizor timp de o ora dupa cina, iar seara sa se termine cu o activitate de familie care ii place si copilului (o poveste inainte de culcare, un joc, etc). Trebuie reamintit si ca aprobarea si implicarea din partea parintelui sunt unele din cele mai importante forme de sprijin pentru un copil.

Citeste si articolul :   Lidia Fecioru, cel mai puternic leac pentru imunitate care exista: „Se pune intr-un pahar suc de ceapa...

5. Construiti pe ceea ce copilul face bine. Atunci cand copilul isi face jumatate din teme si iese afara la joaca, in loc sa ii spuneti “Copiii inteligenti ca fratele/colegul tau isi termina temele inainte sa iasa la joaca” ati putea incerca sa ii spuneti “Este grozav ca ai parcurs o parte din teme. Jumatate de ora la aer te va ajuta sa vii cu energie suficienta ca sa poti termina”. Lauda si intelegerea sunt mai utile decat vina, rusinea si lipsa de respect.

6. Fiti orientati catre viitor. Inainte de a disciplina copilul, trebuie luate in considerare obiectivele pe termen lung. Vreti sa aveti un copil care invata despre mediul inconjurator prin explorarea practica (chiar daca se tavaleste pe pamant), care isi imbunatateste abilitatile de comunicare (chiar daca nu aveti energie sa auziti iar despre personajul preferat de desene animate)? Sau vreti un copil care doar se supune?

7. Disciplinati pentru a oferi un sentiment de apartenenta. Este de evitat sa spuneti lucruri cum ar fi: “Nu vreau sa te mai prind facand asta!”, deoarece un copil poate privi acest gen de replici ca pe niste provocari. Disciplina ar trebui sa fie inclusiva, nu exclusiva, facand copilul sa se simta legat de familie si comunitate. Un mai bun raspuns din partea dvs ar putea fi: “In famila noastra nu facem asta”.

Citeste si articolul :   De ce actionam impulsiv

Publicitate

Autor

Autor: Pascu Michael

Michael este redactor pentru FabricatinRomania.info. A terminat Facultatea de Jurnalism si are o pasiune pentru tot ce inseamna sanatate si nou. Citeste tot ce apare si incearca sa gaseasca variantele de rezolvare a provocarilor cele mai apropiate de natura.