Anuntul oficialilor: Cand revenim la normalitate

Sefa cercetatorilor de la OMS, Soumya Swaminathan, a anuntat ca viata nu va reveni la normalitate inainte de anul 2022, potrivit South China Morning Post.

Initiativa Covax a OMS

Prin mecanismul pentru accesul echitabil la vaccin al tuturor tarilor se vor putea obtine cateva sute de milioane de doze pana la jumatatea anului urmator, astfel ca toate cele 170 de tari inscrise „vor primi ceva”, a declarat Soumya Swaminathan, sefa cercetatorilor de la OMS.

Dar numarul dozelor de vaccin distribuite va fi mult prea prea mic pentru a elimina necesitatea distantarii sociale si a purtarii mastii. Acest lucru va fi posibil abia cand va fi atins obiectivul de 2 miliarde, ceea ce nu se va intampla pana la sfarsitul anului 2021.

„Modul in care oamenii isi imagineaza ca in ianuarie vom avea vaccinuri pentru intreaga lume si lucrurile vor incepe sa revina la normal – nu asa functioneaza”, a mai spus ea.

Soumya Swaminathan a mentionat ca estimeaza ca un vaccin ar putea aparea la mijlocul lui 2021, iar in prima parte a anului vor aparea primele rezultate ale testelor.

„Avem nevoie ca 60% pana la 70% din populatie sa dezvolte imunitate inainte sa vedem o reducere dramatica a transmiterii acestui virus. De asemenea, nu stim cat timp vor proteja aceste vaccinuri – acesta este celalalt semn de intrebare: cat dureaza imunitatea?”, a explicat Soumya Swaminathan .