Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe data de 29 august. Aceasta este ultima mare sarbatoare din anul bisericesc, pentru ca pe 1 septembrie incepe un nou an. Ziua Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul este o zi de post. Ni se cere sa postim in aceasta zi, pe de o parte ca sa nu ne asemanam cu Irod, care din cauza ospatului fara masura, a cerut ca Salomeea sa-i danseze si drept rasplata i-a oferit capul Sfantului Ioan Botezatorul, iar pe de alta parte, ca sa ne asemanam cu viata infranata a lui Ioan.
Exista persoane care au sustinut ca ziua Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul prefigureaza Vinerea Patimilor. Si dupa cum postim in fiecare vineri, ca zi a rastignirii Domnului, tot astfel se cuvine sa postim si in aceasta zi.
Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul. Rugaciunea puternica pe care trebuie sa o rostesti in aceasta zi sfanta.
“Sfinte Ioane, Inainte-mergatorule, frumusetea cerului si bucuria pamantului, cel ce prin taierea capului tau pamantul intreg l-ai sfintit, primind aceasta smerita rugaciune a noastra, izbaveste-ne din toate nevoile si ne scoate din chinul ce va sa fie, pe noi, cei ce te laudam cu credinta si nadejde. Ca unul ce stai inaintea scaunului lui Hristos, ajuta-ne sa-i biruim pe vrajmasii vazuti si pe cei nevazuti.
Izbaveste-ne din tot necazul si, avand indraznire catre Domnul, fereste-ne de ispitele acestui veac. Daruieste-ne noua, Sfinte Ioane Proorocule, putere din cer si, ca unul ce esti faclie stralucitoare, lumineaza-ne pe noi, cei ce alergam la slavita praznuire a trecerii tale la Domnul. Amin!”
Publicitate
Publicitate