Umiditatea scazuta a aerului dintr-o incapere contribuie la raspandirea virusurilor, implicit a SARS Cov 2. Mai multi cercetatori din Germania si India recomanda o umiditate de 40 – 60% in spatiile inchise. Analiza lor se bazeaza pe 10 studii internationale relevante in domeniu.
Coronavirusul se raspandeste mai mult in interior, prin aerosoli, daca nivelul de umiditate al aerului este scazut. Asta spun mai multi cercetatori de la Institutul Leibniz pentru Cercetare Troposferica (TROPOS) din Leipzig si laboratorul national de fizica CSIR din New Delhi.
Acestia s-au documentat foarte bine, din 10 studii relevante pe aceasta tema. Ei recomanda oamenilor, in afara distantarii fizice si a mastilor, sa aiba grija ca umiditatea din incaperi sa fie de 40 – 60%.
Ei sustin ca atunci cand persoanele infectate tusesc, respira sau vorbesc, elimina picaturi mai grele de apa care ajung repede la sol. Alte picaturi, mult mai mici pe care le elimina in procesul respiratiei, pot ramane insa in aer minute in sir. Daca aerul este uscat cei din jur le pot absorbi foarte usor prin mucoasa nazala.
„Particulele infectante, aceste picaturi Pfluge care se produc in momentul in care vorbim, respiram, stranutam sau tusim, aceste particule care sunt responsabile pentru infectie, exista posibilitatea de a acumula umiditate din aer, si cu aceasta umiditate din aer prezenta lor in aer si timpul cat pot fi infectante poate fi mai scurt. Boala este in mare masura cu transmitere aerogena. Odata ce virusul a cazut pe sol, el nu mai poate ajunge sub nicio forma in celulele din alveolele pulmonare, acolo unde se poate replica. Si daca il luam de pe o suprafata, il ingeram, el ajunge cu mancarea, cu modul de ingestie in stomac, unde este neutralizat instantaneu de catre acidul gastric”, a declarat dr. Radu Ciornei, specialist in imunologie, microbiologie si genetica moleculara.
Publicitate