Directorul Institutului National de Boli Infectioase, “Matei Bals ”, Adrian Streinu-Cercel, estima joi seara ca in contextul pandemiei de COVID-19, romanii vor putea putea reveni la viata normala la mijlocul lunii iulie, fara restrictii.
“Daca stam potoliti in aceste patru – cinci zile, estimez ca undeva la jumatatea lunii iulie. (…) Daca nu stam potoliti, atunci se va intinde problema asta si pana la anul nu mai iesim”, a spus Streinu-Cercel, la un post de televiziune.
In opinia sa, dupa luna octombrie ne putem astepta la un al doilea val de imbolnaviri de COVID-19. Prof. univ. Streinu-Cercel a mai mentionat ca evolutia pandemiei are forma grafica similara cu cea a unui dromader.
“Evolutia in dromader inseamna ca acum noi vedem capul camilei. Urmeaza o perioada de acalmie, care va fi luna iulie – august, dupa care din septembrie – octombrie incolo va aparea cocoasa camilei. Daca va uitati si pe ceea ce spun si alte tari – China, de exemplu, care a inceput sa se confrunte cu un al doilea val, de data asta de import de cazuri, lucrurile se complica si mai mult pentru ca va fi un loc de unde vom reinsamanta, la nivel planetar, circulatia virusului”, a mai specificat. Streinu-Cercel.
El a criticat dur decizia autoritatilor de a permite cetatenilor sa mearga in piete, in preajma sarbatorilor pascale, spunand ca s-a facut o mare, mare greseala.
“Din pacate, a fost o eroare si speram sa nu platim aceasta eroare foarte scump”, a spus acesta, reamintind importanta distantarii sociale in prevenirea raspandirii virusului.
La randul sau Premierul Orban a vorbit despre redeschiderea scolilor
“Dupa 15 mai este posibil sa redeschidem scolile. Pe 20 mai, pe 25 mai, pe 1 iunie, cand ne va permite, pe baza analizelor pe care le avem, contextul epidemiologic. Redeschiderea scolilor depinde de cum evolueaza dinamica infectarilor si de reducerea la maximum a fiecarui risc pentru elevi si studenti de infectare cu virusul”, a spus Orban, potrivit stirileprotv
Publicitate
Comentariile sunt închise.