Press "Enter" to skip to content

Medic roman, revoltat: „Povestea prapaditilor. N-o poti spune in cuvinte usoare, putine.”

Medicul Gabriel Gabriel Diaconu a postat un nou mesaj pe pagina sa de Facebook. Iata ce spune:

„Exista ceva ce nu pot reprezenta in statisticile mele. Dar poate-mi iese mai bine daca o scriu.

Povestea prapaditilor. N-o poti spune in cuvinte usoare, putine.

Oamenii acestia si-au asteptat copiii cu sufletul deschis, cum numai un parinte o poate face. Nu in toate familiile merg lucrurile struna. Uneori sunt certuri vechi. Alteori parintii n-au fost tocmai parinti, pe cand copiii erau copii. Au mai tipat. Au mai lovit. Au mai ignorat copilarii.

Poate ca nu doar saracia explica bejenia, luatul campilor. Poate-o fi si pofta de departe, de cat mai departe.
Nicaieri nu-i acasa. Nicaieri nu-i ca acasa. Dar sa te intorci, sa te uiti in ochii omului care astazi nu mai e,
Dar care pana acum doar cateva saptamani era viu, era acolo, undeva,

Si sa-i dai sentinta, verdictul, sa-i pui piedica in drum spre sfarsit, asta este o treaba pe care eu – recunosc – nu mi-o pot imagina. Nici ca premeditare. Nici ca inconstienta. Nici ca expresie a fatalitatii.
Vai lor, pricajitilor. Vai lor, de care face toata lumea glume. Vai lor si de casele lor insalubre, de odaile lor cu ferestre mici, putin aerisite. Vai lor, cu traitul lor de pe o zi pe alta, departe de subiectul nostru de conversatie.

Nu mai putin oameni.

Si nu mai putin, astazi ca ieri, MORTI. Morti pentru ca nici ei n-au stiut a se feri mai bine, dar nici altii nu s-au gandit sa ii fereasca pe ei.

Nu a trecut mult timp de cand am scris ca oamenii nu au voie sa devina numere, parte a unei moristi antropofage, devorata de cei mai privilegiati, fie ca prin statut social, fie prin sanatate. Si inca, atunci, numarul mortilor inca nu-si itise noutatea, pe coama pandemiei.

Vine perioada Pastelui. O saptamana a Patimilor cum Romania nu a mai cunoscut. O perioada cand fiecare crusta a luciditatii noastre va fi pusa la incercare. In fiecare casa. In fiecare camin. In fiecare cotlon.
Sa faci analogie cu orice alt fel de razboi e sui, cumva strigator de nedrept. Pentru ca oponentul, contra-beligerantul, inamicul nu recunoaste regulile de lupta ale omului. N-are pas de infanterie, artilerie, aviatie sau forte navale. Nu recunoaste omul in halat. Nu deosebeste intre batran sau copil. Nu are constiinta, vocabular sau sens.

Virusul nu are in comun cu noi, sau mai bine zis noi cu el, decat o singura imperativa primordiala:

TRAIESTE!

E scris in cod, in baza azotata, e impachetat in invelisul lui la fel cum, in vintrele noastre, aidoma simtim o simila chemare: TRAIESTE. Cu moartea pre moarte. Calcand.

Tot ce ti-as putea dori eu, ca doctor, in perioada care incepe de astazi, este sa tanjesti dupa Lumina. Tanjeste dupa parinti. Tanjeste, ca e normal sa-ti fie dor. E firesc sa resimti lipsa, si lipsuri. Toate reversibile. Toate temporare. Toate calculabile si recapatabile.

Mai putin actul prin care, tu – tie insuti sau insati – sau celui din preajma ta, ii poti semna sentinta la boala. Nu la moarte neaparat. Dar la boala.

Ce stiu pricajitii de boala? Ce stiu prapaditii? Decat ca e un al catelea lucru de indurat.

Nu-i lasa sa indure.

Indura-te tu de ei. Fie-ti mila. Pentru numele a tot ce e bun, si bland, si recesiv in sufletul tau ticalos. Fie-ti mila. Fie-ti mila, pentru ca viitorului nu-i pasa. Nici de tine, nici de el. Viitorul n-are tinere de minte, decat prin oamenii care il populeaza.

Si poate ca mortii uita, dar viii nu.

Cum ne aducem aminte de astazi, in mainele care ne paste? Drept un moment al indarjirii, manifesta prin ceea ce facem,

Dar mai ales ce ne vom abtine, sa NU cumva sa facem? Sau…

Cu ce inima ai sa-ti aprinzi tu lumanarea, cu ce ghes ai sa rostesti tu ”Hristos a Inviat” stiind ca fix, fix atunci, sunt romani care mor intr-un salon de terapie intensiva? Cum o sa-ti alunece, a doua zi, mancarea pe gat, imbuibat si tembel, admitand ca te trage realitatea de maneca…

Nu-i lasa sa indure.
Indura-te tu.”

Există ceva ce nu pot reprezenta în statisticile mele. Dar poate-mi iese mai bine dacă o scriu.Povestea prăpădiților….

Publicată de Gabriel Diaconu pe Luni, 6 aprilie 2020

Comments are closed.