Carantina la Tandarei: Politia a confiscat 11 pusti de asalt de la localnicii veniti din strainatate

In cadrul unor actiuni de amploare desfasurate sambata, 4 aprilie a.c., intre orele 14,00-22,00, pe raza orasului Tandarei si a municipiului Slobozia, au fost constituite 20 de dispozitive de ordine si siguranta publica si puncte de verificare.

La ampla operatiune au participat peste 160 de politisti, jandarmi, militari si politisti locali, care au verificat modul de respectare a reglementarilor legale instituite in perioada starii de urgenta. Astfel, politisti din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Ialomita, cu sprijinul efectivelor Directiilor din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, au actionat pentru aplicarea masurilor stabilite prin ordonantele militare adoptate, scopul activitatilor fiind prevenirea si limitarea raspandirii COVID-19 si totodata combaterea criminalitatii sub toate formele ei.

Urmare a neregulilor constatate, politistii au aplicat 76 de sanctiuni contraventionale, cele mai multe pentru pentru nerespectarea prevederilor ordonantelor militare privind circulatia pe drumurile publice, valoarea totala a acestora fiind de peste 13000 de lei.

Citeste si articolul :   Greseala pe care o fac romanii cand completeaza declaratia pe propria raspundere. Te poate costa scump, se lasa cu amenzi uriase

Au fost controlate in trafic 630 de autovehicule si legitimate peste 900 de persoane. Politistii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi si Substante Periculoase au efectuat verificari pe raza orasului Tandarei la persoanele fizice detinatoare de arme, in cadrul activitatilor fiind ridicate 11 arme letale si 2 neletale, in conformitate cu prevederile stabilite prin ordonantele militare.

Publicitate

De asemenea, politistii de Investigare a Criminalitatii Economice au actionat pentru prevenirea si combaterea faptelor de evaziune fiscala si protejarea populatiei impotriva unor activitati de productie, comert sau prestari servicii ilicite si au confiscat bunuri in valoare de peste 2000 de lei, scrie independentonline.ro

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.