Medic din Romania: ”Romania are sanatatea pe care o merita” Cinic

Ne-am obisnuit deja cu mesajele medicului Gabriel Diaconu, postate pe pagina sa de Facebook. Iata ce spune acum medicul:

“Medicii nu dezerteaza.

Medicii inteleg seriozitatea situatiei mult mai bine decat birocratii de la Centru. Si profesional. Si uman. Si pentru ca-si cunosc foarte bine taraboanta unde lucreaza.

Unde pusca instalatia, si observi pasul in spate, deodata demn, al personalului sanitar?

Publicitate

Simplu. Unde managementul e fie slab, fie – si mai rau – ticalos. Acolo unde medicii au stiut toti anii acestia cum se fac combinatiile in judet, ba – trebuie spusa si asta – unii dintre ei au mai si au contribuit, prin bacsis, prin mita, prin spaga direct, la constructia sistemului.

Ce, credeati ca doctorii romani sunt un fel inocent de romani, un fel naiv de romani, un fel superb de romani?

Iesirea din complicitate se face rareori prin escalada etica. Se face prin frica, sfanta frica, aia care deodata-ti muta compasul moral. Si-ti iei soarta in propriile maini.

Acum ori niciodata, zice imnul, croieste-ti alta soarta.

Imnul zice fals. Acum ESTE niciodata, pentru ca daca ACUM nu actionam in grup, impotriva epidemiei de COVID-19, daca ACUM nu ne unim fortele, maine incepe un tarziu definitiv.

Scriu lucrurile aceasta in primul rand pentru autoritati. Opinia mea despre ”doctorul roman” este subiectiva, si merita elaborata la vremuri de pace. Pe astia ii avem, cu astia defilam. Fostul ministru Achimas Cadariu ramane in istorie pentru formularea ”Romania are sanatatea pe care o merita”. Cinic? Adevarat.

Citeste si articolul :   Marcel Ciolacu, atac dur la adresa Guvernului: "Voi sunteti primii care nu respectati regulile elementare anti-COVID"

”Romania are sanatatea pe care o merita” e un lucru pe care sa-l spui in timp de pace. Pe vreme de razboi, hai sa spunem asa: Romania merita multa sanatate. Romanii MERITA sanatate. Ajutati doctorii sa le ofere romanilor sanatate! Pentru ca acesta este, probabil, cel mai tampit moment la care sa se umfle glanda rafuielii intre noi.

Dati-le medicilor protectia de care au nevoie, si medicii vor intra la lucru. Dati-le medicilor beneficiile pe care medicii le cer, si medicii vor intra la lucru. Dati-le doctorilor LOCUL pe care-l merita, si medicii vor intra la loc.

Medicina NU este o meserie vocationala, cum sustin unii. Arta medicala este vocationala. Medicina este o meserie care-a fost luata la misto timp de 30 de ani, rand pe rand, de cine s-a nimerit, incepand cu autoritati, continuand cu societatea si terminand cu medicii insisi. Cine s-a plictisit sa fie batjocorit, a plecat. Cine s-a plictisit sa pupe condurul sefului, a plecat.

Oare am uitat istoria? Oare am uitat, atat de amnezici suntem, ca pana acum cativa ani doctorii traiau din salarii mai mici decat ai soferilor de la Parlament? Si ca reteaua sanitara NU este in sarcina doctorilor, ci a autoritatilor locale?

Citeste si articolul :   Scandal urias in Bucuresti. Un barbat a fost incatusat pentru ca a refuzat termoscanarea

Bai, in perioada asta ar trebui sa ZBARNAIE reteaua locala. Ar trebui ca primarii sa-si scoata la careu toti bagabontii aia pe care i-au imbogatit din contracte goale de continut si sa-i puna la dat cu var. Ar trebui sa-i vezi pe toti cu bidineaua cu var. Ar trebui sa-i vezi spaland trepte, podele, ferestre. Ar trebui sa-i vezi cum dau cu matura prin curte.

Ar trebui sa faca partie doctorilor, in loc sa le aduca aminte cum e cu ”vocatia” de doctor. Hai sa mori tu, o fi de ”vocatie” si meseria ta de consilier judetean, de prefect sau de primar, aia care te-a scos pe tine din fundul curtii direct in Mertan si Jeep? Bai, pe voi ar trebui sa va ia armata cu TAB-ul la munca patriotica, pentru ca la ora adevarului sunteti niste sobolani care au tot mancat si s-au ingrasat, si acum n-aveti incotro o lua. Aceleasi spitale va mananca si pe voi, acelasi putregai va asteapta.

Lasand literatura si timbrul la o parte, reteta este simpla, dragi oficiali ai Republicii:

Sfant trebuie sa fie locul unde intra un doctor in perioada asta. Sfant de sa lingi pe jos cand intri acolo. Albe trebuie sa fie cearsafurile. Curate trebuie sa fie paturile. Apa care curge la robinet, cristal. Vestieria tarii, deschisa catre tot ce inseamna ECHIPAMENT medical. Acum e momentul ca voi, toti astia care tot socotiti la abac de unde s-o mai scoateti de-un concediu in Maldive, Teneriffe, Martinica blah blah, sa aratati un pic de respect si solidaritate pentru tot ce inseamna halat medical. Hai, deschideti portofelul, ca doar din patrie si popor v-ati facut oameni TOTI!

Citeste si articolul :   60 de cazuri noi de Covid si doua decese, inregistrate in ultimele 24 de ore

N-o tine izolarea foarte mult, si venim dupa voi, fiecare in parte.

Bravo colegilor care n-au aplecat fruntea de data asta. Bravo pentru spiritul lor, pentru demnitate. Aceasta NU este o dezertare. Aceasta, dragii mei, este samanta renasterii medicale in Romania.

Lasati-i sa lucreze. E tot ce va spun. Lasati-i sa lucreze, si-o sa salveze vieti.”

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.