Guvernul a modificat Codul Muncii. Se dau amenzi mari

Guvernul a modificat Codul Muncii. Astfel, depistarea muncii subdeclarate va fi sanctionata cu sume cuprinse intre 8.000 si 10.000 de lei pentru fiecare salariat, potrivit modificarilor aduse Codului Muncii aprobate luni de Guvern, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.

„Masura majorarii salariului brut este strans legata de o alta masura adoptata astazi si anume modificarea Codului Muncii, prin care definim munca subdeclarata si introducem ca si contraventii folosirea muncii subdeclarate. In Romania exista un fenomen ingrijorator cu privire la munca la gri, care, pe de o parte, disimuleaza contractele pe termen lung cu contracte pe termen scurt si aceste contracte care contin si altfel plati, in plic cum s-ar spune, si cum se foloseste in momentul de fata dauneaza tuturor partilor implicate in contractul de munca – angajator, angajat si de asemenea bugetul statului”, a spus Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a precizat ca au fost introduse in Codul muncii si sanctiuni pentru munca subdeclarata, dar si pentru depasirea termenului stabilit in contract pentru plata salariului, noteaza Agerpres.

Citeste si articolul :   Avertizare ANM. Meteorologii au schimbat iar prognoza: Cod Galben de fenomene extreme.

„Asadar am definit munca subdeclarata, sanctiunea aplicabila pentru depistarea muncii subdeclarate este intre 8.000 si 10.000 de lei pentru fiecare salariat. In acelasi timp am extins perioada de compensare a muncii suplimentare prin zilele libere platite de la 60 la 90 de zile pentru a evita blocarea desfasurarii raporturilor de munca a agentilor economici si a flexibiliza raporturile de munca. In cazul in care angajatorul depaseste cu mai mult de o luna termenul stabilit in contract pentru plata salariului, sanctiunea prevazuta este intre 5.000 si 10.000 de lei pentru fiecare persoana careia nu i s-a platit salariul si de asemenea sanctionam si intarzierea la plata a salariului din partea angajatorilor”, a transmis ministrul Muncii.

Publicitate

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.