Propunerea noastra pentru data alegerilor locale va fi 27 septembrie

Premierul Ludovic Orban a anuntat, sambata, ca Guvernul va adopta saptamana viitoare proiectul de lege prin care va fi stabilita data alegerilor locale si ca propunerea este ca aceastea sa aiba loc in 27 septembrie.

Premierul Ludovic Orban a declarat, sambata, la Suceava, ca proiectul de lege prin care va fi stabilita data alegerilor locale va fi adoptat saptamana viitoare de Guvern.

„Propunerea noastra pentru data alegerilor locale va fi 27 septembrie. In sedinta de Guvern de saptamana viitoare vom adopta proiectul de lege prin care vom stabili data alegerilor si evident o serie de alte masuri, dintre care unele sunt legate de o protectie a persoanelor care sunt implicati in procesul electoral”, a spus Orban.

Seful Executivului spera ca numarul de imbolnaviri sa scada pana in septembrie.

Publicitate

„Obiectivul nostru este sa reducem nivelul de raspandire a virusului. Poate acum, cand se vede ca a crescut numarul de imbolnaviri, sigur nu a crescut atat de ingrijorator cum incearca unii sa spuna. Altii, de doua luni de zile vorbesc, in special lideri din Opozitie, vorbesc despre faptul ca e o intreaga paranoia cu acest virus care e o gripa si indeamna romanii la nerespectarea masurilor de siguranta. La nivelul actual de raspandire cu siguranta da (vor fi organizate alegeri-n.r.), dar am convingerea ca pana in 27 septembrie lucrurile se vor imbunatati semnificativ”, a mai spus Ludovic Orban.

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.

Comentariile sunt închise.