Guvernul Italian a aprobat vineri noaptea un decret care va permite calatoriile catre si dinspre alte tari membre ale Uniunii Europene.
Decretul a fost propus de catre premierul Giuseppe Conte si ministrul sanatatii Roberto Speranza si va intra in vigoare la data de 3 iunie 2020.
Tot din 3 iunie, guvernul italian va permite cetatenilor sa se deplaseze liber in interiorul Italiei. Chiar daca unele regiuni si-au dorit o revenire mult mai rapida la regimul normal, premierul Conte a spus clar ca se va merge pe o ridicare progresiva a restrictiilor pentru a preveni un al doilea val de infectari cu noul virus.
Peste 31.600 de italieni si-au gasit sfarsitul din cauza noului virus incepand cu data de 21 februarie, Italia fiind a treia tara din lume, ca bilant, dupa SUA si Regatul Unit.
Publicitate
Pentru a stopa raspandirea noului virus, Italia a fost prima tara europeana care a impus restrictii la nivel national, in luna martie. Intr-o prima etapa, unele masuri au fost relaxate incepand cu 4 mai, atunci cand a permis redeschiderea parcurilor si a fabricilor.
In data de 18 mai urmeaza sa fie redeschise magazinele si tot din aceeasi zi sunt permise si deplasarile in interiorul regiunilor.
Interdictia asupra calatoriilor intre regiunile Italiei si asupra celor internationale ramane in vigoare pana la 2 iunie, cand se marcheaza Ziua Republicii. Toate restrictiile de calatorie vor fi ridicate pe 3 iunie, executivul italian sperand sa poata salva cel putin o parte a sezonului turistic.
Publicitate
Comentariile sunt închise.