Avertismentul lui Nelu Tataru: “Valul 2 ar putea fi foarte puternic”

In cursul serii de luni, Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, a declarat ca studiul national care va incepe din data de 1 iunie poate arata cum se imunizeaza populatia si se va aplica pe regiuni

Tataru spune ca, daca populatia nu se imunizeaza, ne putem astepta la un al doilea val mult mai puternic.

”Teste serologice”, incepand cu data 1 iunie

”La sfarsitul pandemiei, adica atunci cand vom avea o panta descendenta, ajunsa aproape la nivel minim si asta se face cam la trei luni de pandemie, se poate face un studiu care in acest context ne poate releva starea de imunizare a populatiei. Se va face prin regiuni, cele opt regiuni de dezvoltare si la nivel judetean, in functie de numarul de populatie, in functie de numarul de infectari, in functie de numarul de decese, de cazuri care au fost in terapie intensiva, ca si gravitate, se face un esantion. Rezultatul care este predictiv, o data ne arata cat suntem de imunizati, pe grupe de varsta, si prognozeaza sau previzioneaza o evolutie ulterioara a unui al doilea val sau a unei evolutii mai estompate in sezonul care va urma”, a Ministru Sanatatii pentru Digi24.

Ministru a fost intrebat cum se va proceda cu aceste teste. Acesta a raspuns ca vor fi folosite ”niste teste serologice”si studiul va fi facut pe toate categoriile de persoane.

”Sunt folosite niste teste serologice, care dau o precizie acestui studiu. Verificam care au fost bolnavi, prin prezenta anticorpilor si atunci vom sti care sunt cei care s-au imunizat. Vor fi si imunizati si neimunizati si cei care au facut boala. Ne intereseaza cat din populatia Romaniei a facut boala pentru a previziona cum va arata cel de-al doilea val”, a declarat Tataru.

Al doilea val al epidemiei ar putea fi mult mai puternic

Nelu Tataru a spus ca acest studiu ne va arata daca al doilea val de coronavirus va fi sau nu unul puternic.

”Vom vedea daca am avut o mare masa a populatiei Romaniei imunizata, atunci vom putea spera ca urmatorul val va fi unul de mica amploare si atunci se va continua ca intr-o gripa sezoniera. Daca avem o populatie foarte putin imunizata, putem sa ne asteptam la un al doilea val foarte puternic”, a mai declarat Nelu Tataru.

Citeste si articolul :   O noua Hotarare a fost aprobata. Masurile intra in vigoare pe 12 februarie

Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, a anuntat testarea populatiei la nivel national, dupa data de 1 iunie, aceasta urmand sa fie realizata prin Institutul National pentru Sanatate Publica. Testarea va avea rolul de a verifica nivelul de imunizare a populatiei, dar si de raspandire a virusului, la trei luni de la debutul pandemiei in Romania.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al ziarului online fabricatinromania.infoEditor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.

Comentariile sunt închise.