Vesti bune din Germania! Ministrul Sanatatii: “Putem spune acum ca am reusit”

Epidemia de noul coronavirus este de acum “sub control si gestionabila” in Germania, a anuntat vineri ministrul Sanatatii, Jens Spahn, informeaza Agerpres, care citeaza AFP.

“Putem spune acum ca am reusit. Am trecut de la o crestere dinamica la o crestere liniara, iar rata de infectare s-au redus semnificativ”, a spus el intr-o conferinta de presa, precizand ca Germania a testat pana acum circa 1,7 milioane de persoane.

Rata de infectare, adica numarul de persoane pe care le contamineaza in medie un bolnav de COVID-19, a scazut sub unu, ajungand vineri la 0,7, conform estimarii publicate de Institutul Robert Koch, autoritatea federala responsabila de monitorizarea epidemiologica.

Cancelarul Angela Merkel a anuntat miercuri o relaxare a restrictiilor sociale, in special prin deschiderea incepand cu 4 mai a scolilor si liceelor. Magazinele de sub 800 de metri patrati pot de asemenea sa se redeschida.

Publicitate

Marile adunari raman interzise cel putin pana la 31 august, iar in locurile publice trebuie pastrata o distanta minima de 1,5 metri.

Citeste si articolul :   Sfaturi de acum 100 de ani: „In timp de epidemie, vom sedea frumusel acasa, vom tinea in jurul nostru cea mai mare curatenie si nu vom intra nici in carciuma, nici la sezatoare si nici intr-alt loc, unde se aduna lume multa si de tot felul!”

Ministrul sanatatii a mai anuntat vineri ca Germania a acordat unui numar de circa 50 de companii contracte pentru fabricarea in total a 10 milioane de masti care raspund normelor de protectie FFP2 si a 40 de milioane de masti chirurgicale pe saptamana incepand din august, scrie Digi24

Germania nu a urmat pana in acest moment exemplul Austriei vecine, care a introdus obligativitatea nationala de a purta masca in magazine si transportul public, rezumandu-se doar la o “recomandare ferma” de utilizare.

Germania numara vineri 133.830 de cazuri oficial declarate de noul coronavirus, o crestere de 3.380 in 24 de ore, si 3.868 de decese, o crestere de 299, conform Institutului Robert Koch.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.