Record pentru valul 4 al pandemiei. Bilantul zilnic a trecut de 11.000 de cazuri

Cifra record pentru valul 4 al pandemiei in Romania. Bilantul zilnic a trecut de 11.000 de cazuri. 208 pacienti au decedat, iar pe ATI sunt 1.267, din care 17 copii.

Pana astazi, 28 septembrie, pe teritoriul Romaniei au fost inregistrate 1.210.810 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 1.129 sunt ale unor pacienti reinfectati, testati pozitiv la o perioada mai mare de 180 de zile dupa prima infectare.

1.104.496 de pacienti au fost declarati vindecati.

In ultimele 24 de ore au fost inregistrate 11.049 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 182 sunt ale unor pacienti reinfectati, testati pozitiv la o perioada mai mare de 180 de zile dupa prima infectare.

Publicitate

Distinct de cazurile nou confirmate, in urma retestarii pacientilor care erau deja pozitivi, 938 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Pana astazi, 36.658 de persoane diagnosticate cu infectie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Citeste si articolul :   Ministrul Sanatatii, anunt de ultim moment despre vaccinare

In intervalul 27.09.2021 (10:00) – 28.09.2021 (10:00) au fost raportate de catre INSP 208 decese (99 barbati si 109 femei), ale unor pacienti infectati cu noul coronavirus, internati in spitalele din Alba, Arad, Arges, Bacau, Bistrita-Nasaud, Botosani, Braila, Brasov, Caras-Severin, Calarasi, Cluj, Constanta, Covasna, Dambovita, Dolj, Galati, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomita, Iasi, Ilfov, Maramures, Mehedinti, Mures, Neamt, Olt, Prahova, Satu Mare, Salaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timis, Tulcea, Vaslui, Valcea, Vrancea si Municipiul Bucuresti.

Dintre cele 208 decese, 1 a fost inregistrat la categoria de varsta 20-29 ani, 2 la categoria de varsta 30-39 ani, 6 la categoria de varsta 40-49 ani, 33 la categoria de varsta 50-59 ani, 51 la categoria de varsta 60-69 ani, 64 la categoria de varsta 70-79 ani si 51 la categoria de varsta peste 80 ani.

185 dintre decesele inregistrate sunt ale unor pacienti care au prezentat comorbiditati, 13 pacienti decedati nu au prezentat comorbiditati, iar pentru 10 pacienti decedati nu au fost raportate comorbiditati pana in prezent.

Citeste si articolul :   Cea mai buna veste despre pandemia de coronavirus din Romania. Anuntul facut de Orban

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinta.

In unitatile sanitare de profil, numarul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.431. Dintre acestea, 1.267 sunt internate la ATI.
Din totalul pacientilor internati, 306 sunt minori, 289 fiind internati in sectii si 17 la ATI.

Pana la aceasta data, la nivel national, au fost prelucrate 9.557.974 de teste RT-PCR si 3.160.043 de teste rapide antigenice. In ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.282 de teste RT-PCR (12.250 in baza definitiei de caz si a protocolului medical si 13.032 la cerere) si 48.100 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul Romaniei, 54.953 de persoane confirmate cu infectie cu noul coronavirus sunt in izolare la domiciliu, iar 10.066 de persoane se afla in izolare institutionalizata. De asemenea, 61.743 de persoane se afla in carantina la domiciliu, iar in carantina institutionalizata se afla 183 de persoane.

In ultimele 24 de ore, au fost inregistrate 8.543 de apeluri la numarul unic de urgenta 112 si 1.083 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisa special pentru informarea cetatenilor.

Citeste si articolul :   Coronavirus Romania: A patra zi cu peste 200 de noi infectari COVID

Ca urmare a incalcarii prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, politistii si jandarmii au aplicat, in ziua de 27 septembrie, 1.253 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 261.500 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Politiei, a fost intocmit, ieri, un dosar penal pentru zadarnicirea combaterii bolilor, fapta prevazuta si pedepsita de art. 352 Cod Penal.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.