Alexandru Rafila l-a criticat in temeni duri pe Florin Citu. Deputatul PSD il acuza pe premier pentru modul in care gestioneaza situatia din Romania.
„Noi am avut o discutie acum sase saptamani. Am spus ca evaluarea celui mai rau scenariu cu 1.500 de cazuri pe zi la jumatatea lui septmebrie e evident nerealista si am stabilit tot atunci ca in ultima saptamana din septembrie vom ajunge la 4-5.000 de cazuri. Se confirma pas cu pas.
Dl Citu bate campii ca de obicei. Nu stiu daca e serios sau nu, ori uita foarte repede ce a spus, ceea ce foarte grav, ca e premier, ori nu spune adevarul, si atunci e si mai grav. A gasit acum o solutie despre nunti. A trecut de la postura de prim-ministru la cea de prim nuntas al Romaniei si rezolva lucrurile prin introducerea certificatului verde la nunti”, a declarat Alexandru Rafila la B1 Tv.
Medicul a reamintit ca, la inceputul lunii august, Florin Citu si Emil Boc s-au fotografiat fara masca la festivalul Electric Castle, „apropo de mesaje si exemple…”
Publicitate
„Nu avem de unde sa dublam paturile, ele vor fi luate de la alte sectii de ATI, unde sunt tratati pacienti non-COVID. Nu discutam de paturi care se inventeaza, ci se iau dintr-o parte in alta. Numarul de paturi ATI e relativ constant, ca nu poti sa-l cresti avand acelasi numar de specialisti. Vor fi alte spitale care se vor inchide, care vor transforma sectiile ATI in sectii ATI COVID, vom avea iar mortalitate excesiva ca anul trecut din cauza faptului ca oamenii cu alte afectiuni nu vor avea acces la servicii medicale”, a mai precizat deputatul PSD.
Alexandru Rafila, critici la adresa ministrului Sanatatii Ioana Mihaila.
Nici ministrul Sanatatatii nu a scapat de criticile medicului. Acesta spune ca nici fostul ministru nu a pregatit Romania pentru valul patru al pandemiei.
„De ce sa ia masuri cand dansul ( nr. Florin Citu) a spus ca a invins pandemia datorita succesului programului de vaccinare? 4 – 5 luni nu doar ca n-a facut nimic, dar a si incurajat diverse manifestari care au fost aceleratoare ale pandemiei”, a mai spus deputatul PSD.