Daca sunteti iubitoare de plante de casa, sa stiti ca trebuie sa aveti mare grija cand le selectati. Unele plante sunt foarte populare, dar sunt deosebit de periculoase. Intr-un interviu acordat Evenimentului Zilei, cercetatorul Costel Vanatoru, coordonatorul Laboratorului de Genetica si Ameliorare din cadrul Statiunii de Cercetare-Dezvoltare Legumicola Buzau atentioneaza iubitorii de plante!
Sa aflam, asadar, care sunt aceste plante!
Leandrul
Este un arbust din familia apocinaceelor, inalt de pana la cinci metri, cu frunze lanceolate, cu flori albe, rosii sau galbui, frumos mirositoare. Lemnul, scoarta si frunzele se folosesc in medicina. Nu consumati insa frunze sau seminte de leandru! Sunt extrem de toxice, provoaca stari de greata, arsuri intestinale, atacuri cerebrale, coma si chiar moartea!
Craciunita
Este o planta ornamentala care infloreste in preajma Craciunului, des intalnita in locuintele romanilor. Are flori roz si frunzulite rosii, foarte toxice insa. Inghitirea frunzelor provoaca stari violente de diaree si eruptii cutanate. Strivirea frunzelor intre degete poate genera, in cazul in care ducem mana respectiva la ochi, pierderea temporara a vederii!
Iedera
Este o planta cataratoare, extrem de iubita in Europa, inclusiv in Romania. Sunt putine case care sa nu aiba cel putin un perete exterior acoperit de aceasta planta prolifica. Atentie insa! Frunzele ei, mestecate sau inghitite, genereaza halucinatii, stari de lesin, delir. Mai ales in cazul copiilor.
Aloe vera
Este o planta cultivata in special pentru proprietatile sale medicinale. Incasii o foloseau la tratarea arsurilor, dar faceau acest lucru cunoscand faptul ca doar tulpina si seva dinauntru nu sunt toxice, membrana care desparte aceste straturi provocand, in schimb, ameteli, dureri de cap, febra, eruptii cutanate, colorarea urinei in rosu.
Azaleea
Este o planta cu flori si miresme incantatoare, foarte apreciate in intreaga lume. Multumiti-va insa doar cu adulmecarea florilor ei albe, roz sau rosii, pentru ca frunzele, inghitite, sunt mortale. Procesul debuteaza cu groaznice dureri abdominale, intepaturi, paralizia mainilor si a picioarelor, pentru a se sfarsi cu coma urmata de deces.
Dieffenbachia
Este o planta specifica padurilor tropicale si chiar daca numele nu va spune nimic, ea este des intalnita in locuintele romanilor. Este apreciata pentru aspectul placut, are frunze mari, ovale, alungite, modelate in desene albe. Aceste frunze sunt insa extrem de otravitoare. Mestecarea lor provoaca ameteli, stari de voma, febra, iritatii ale pielii, incapacitatea de a mai articula cuvinte.
Publicitate