ANRE a amendat cei mai mari patru furnizori de energie din Romania cu amenzi totale de peste 1,1 milioane de lei pentru ca nu si-au informat clientii cu privire la noile prevederi de liberalizare a pietei.
In contextul liberalizarii pietei de energie electrica, Autoritatea Nationala de Reglementare in Energie (ANRE) a demarat actiuni de control la furnizori pentru a verifica respectarea frecventei de emitere a facturii pentru energia electrica furnizata clientilor finali alimentati in regim de serviciu universal; modalitatea de facturare in perioada cuprinsa intre doua citiri consecutive ale aparatului de masura de catre operatorul de retea; informarea clientilor casnici din portofoliu cu privire la oferta pentru serviciu universal, ofertele concurentiale proprii aplicabile precum si la dreptul clientilor de a incheia un contract de furnizare a energiei electrice pe piata concurentiala cu orice furnizor licentiat.
Astfel, Enel Energie a fost sanctionata cu amenda contraventionala in valoare de 200.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clientilor, iar Enel Energie Muntenia a primit o amenda de 200.000 lei, de asemenea pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clientilor.
Cea mai mare amenda, pentru Electrica Furnizare
Publicitate
CEZ Vanzare a fost sanctionata cu amenda contraventionala in valoare de 200.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind frecventa de emitere a facturii si facturarea in perioada cuprinsa intre doua citiri consecutive ale aparatului de masurare.
E.ON Energie Romania a primit o amenda contraventionala in valoare de 210.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clientilor si frecventa de emitere a facturii.
Totodata, Electrica Furnizare a fost sanctionata cu amenda contraventionala in valoare de 300.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind frecventa de emitere a facturii si facturarea in perioada cuprinsa intre doua citiri consecutive ale aparatului de masura.
Sumele aferente sanctiunilor aplicate de ANRE se constituite integral ca venit la bugetul de stat.
Publicitate