Actiune unica in Europa: 10% reducere in unele restaurante din Brasov pentru cei vaccinati

Mai multi comercianti brasoveni ofera reducere 10% persoanelor care s-au vaccinat cu noul vaccin impotriva Covid-19.

Actiunea este lansata de Asociatia Comerciantilor din Centrul Istoric al Brasovului impreuna cu Asociatia Smart City Brasov si ofera, prin intermediul locatiilor din centrul Brasovului, un discount de 10 % persoanelor care s-au vaccinat cu noul vaccin impotriva Covid19.

Apelul Asociatiilor Comerciantilor din Centrul Istoric din Brasov a fost urmat de 16 locatii care ofera clientilor care prezinta certificatul de vaccinare un discount de 10% la consumatia avuta.

„Prin aceasta actiune inedita, unica in Europa, arata comerciantii brasoveni ca sunt solidari cu cadrele medicale care reprezinta prima grupa socio-profesionala care se va vaccina in Romania. Actiunea de sustinere a vaccinarii anti-Covid19 este lansata la Brasov in cadrul Zilelor Europene ale Vaccinarii si are ca scop sustinerea atat a DSP cat si a Primariei in comunicarea despre beneficiile vaccinarii”, arata Asociatia Comerciantilor din Centrul Istoric al Brasovului.

Publicitate

Pe langa afisele special create de asociatiile initiatoare pentru actiune vor fi afisate la locatiile participante si afisele de informare ale DSP.

„Sustinem campania de vaccinare si ne alaturam campaniei de comunicare a administratiei publice fiindca suntem convinsi ca numai printr-un grad mare de vaccinari vom reusi sa revenim la o normalitate si astfel relansam domeniul ospitalitatii care a fost grav afectat de virus”, declara Horia Huluban, presedintele A.C.C.I. Bv.

Actiunea ospitalitatii brasovene tine doua luni: din 28 decembrie pana pe 28 februarie.

Dezvoltarea unui vaccin sigur si eficient necesita timp, dar datorita investitiilor fara precedent in cercetare si dezvoltare, cooperarii la nivel global, cercetatorii au fost capabili sa dezvolte un vaccin impotriva COVID-19 in timp record, bazat pe dovezi si standarde riguroase.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.