Record absolut de infectari cu coronavirus in Romania: 9.714 cazuri noi si 121 decese

Romania doboara si joi recordul de noi infectari cu coronavirus. Sunt 9.714 cazuri noi in ultima zi si 121 decese, iar la terapie intensiva pacientii au depasit 1.000.

Pana joi, 5 noiembrie, pe teritoriul Romaniei, au fost confirmate 276.802 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

191.085 de pacienti au fost declarati vindecati.

In urma testelor efectuate la nivel national, fata de ultima raportare, au fost inregistrate 9.714 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, in urma retestarii pacientilor care erau deja pozitivi, 2.039 de persoane au fost reconfirmate pozitiv

Pana joi, 7.540 de persoane diagnosticate cu infectie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

In intervalul 04.11.2020 (10:00) – 05.11.2020 (10:00) au fost raportate 121 decese (68 barbati si 53 femei), ale unor pacienti infectati cu noul coronavirus, internati in spitalele din Alba, Arad, Arges, Bacau, Bihor, Bistrita-Nasaud, Botosani, Brasov, Calarasi, Caras-Severin, Constanta, Covasna, Dambovita, Dolj, Galati, Gorj, Harghita, Ialomita, Iasi, Mehedinti, Mures, Neamt, Olt, Prahova, Salaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timis, Tulcea, Valcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov si Municipiul Bucuresti.

Citeste si articolul :   Record de decese din cauza COVID-19 in Romania

Dintre acestea, 5 decese au fost inregistrate la categoria de varsta 40-49 de ani, 12 decese la categoria de varsta 50-59 de ani, 37 decese la categoria de varsta 60-69 ani, 38 decese la categoria de varsta 70-79 ani si 29 decese la categoria de peste 80 de ani.

112 dintre decesele inregistrate sunt ale unor pacienti care au prezentat comorbiditati, 1 pacient decedat nu au prezentat comorbiditati, iar pentru 8 pacienti decedati nu au fost raportate comorbiditati pana in prezent.

In unitatile sanitare de profil, numarul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.061. Dintre acestea, 1.014 sunt internate la ATI.

Pana la aceasta data, la nivel national, au fost prelucrate 3.379.609 teste. Dintre acestea, 37.685 au fost efectuate in ultimele 24 de ore, 21.622 in baza definitiei de caz si a protocolului medical si 16.063 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare facuta de GCS, au fost raportate si rezultatele a 57 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore si transmise pana la data de 5 noiembrie.

Citeste si articolul :   Tara in care 23 de parlamentari sunt infectati de coronavirus. Nu, nu e Romania

Cifrele referitoare la persoanele aflate in carantina si in izolare vor fi transmise ulterior, avand in vedere ca sunt in curs de actualizare.

In ultimele 24 de ore, au fost inregistrate 3.330 de apeluri la numarul unic de urgenta 112 si 974 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisa special pentru informarea cetatenilor.

Ca urmare a incalcarii prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, politistii si jandarmii au aplicat, in ultimele de 24 de ore 8.177 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 1.065.695 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Politiei, au fost constatate, ieri, 7 infractiuni pentru zadarnicirea combaterii bolilor, fapta prevazuta si pedepsita de art. 352 Cod Penal.

Autor