Medicul Voichita Halmaghi, de la UPU Sibiu, a intervenit, luni, in sedinta Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU) pentru a atrage atentia ca in Spitalul de Urgenta din Sibiu nu mai sunt locuri pentru bolnavii COVID. Prefectul Mircea Cretu a admonestat-o: „Ne facem de toata minunea”.
Medicul Voichita Halmaghi, de la UPU Sibiu, ii tine locul, zilele acestea, sefului Urgentei din Sibiu, Bogdan Csillag. Halmaghi a intervenit in sedinta CJSU Sibiu pentru a atrage atentia ca numarul tot mai mare de cazuri grade de COVID-19 face imposibila internarea pacientilor.
„Ascultati-ma, sper ca nu ne luati si dumneavoastra la intrebari acum”, a spus prefectul Mircea Cretu imediat de medicul a luat cuvantul.
„Nu, nu pun intrebari. Vreau doar sa sesizez un anumit aspect. Am ascultat si vineri datele legate de numar de imbolnaviri, ce masuri s-au luat si vreau totusi sa sesizez un lucru. La ceea ce se intampla acum in Serviciul de Urgenta, la numarul de prezentari pe care il avem in Serviciul de Urgenta, pe partea de COVID, cred ca trebuie sa ne gandim, nu eu personal, ci cei care pot lua asemenea masuri, la obtinerea unui numar mult mai mare de paturi pentru internari. Nu avem unde interna pacientii care au nevoie de internare! Deci, in aceasta perioada, noi ne ocupam de pacientii cu forme grave si severe, care se prezinta in Urgenta, care sunt din urma cu o saptamana pentru ca devin gravi si severi dupa o saptamana de evolutie a bolii. Cand era vorba de 60-80 de imbolnaviri pe zi, pe judetul Sibiu. Actualmente in ultimele zile au fost 100-120. Ieri (duminica – n.r) s-au raportat 150”, a spus medicul urgentist.
Prefectul Sibiului, Mircea Cretu, i-a spus ca „acest lucru nu stiu daca face obiectul intalnirii noastre”, o sedinta cu toti managerii, inclusiv cu Ambulanta urmand sa aiba loc marti, si a invitat-o sa vina cu propuneri.
„Veniti atunci cu propuneri. Pe cuvant! Ne facem de toata minunea ce spuneti dumneavoastra acum”, a spus prefectul.
Surprinsa de raspunsul prefectului, medicul din UPU a intrebat „de care minune”, iar Mircea Cretu i-a replicat intreband-o, la randul sau, daca si-ar dori sa spuna si el ce nemultumiri areel in privinta Ambulantei si spitalelor.
„Nu sunt nemultumiri. Eu spun ca trebuie luat in calcul ca trebuie sa fie un numar mai mare de paturi”, a replicat dr. Voichita Halmaghi.
Discutiile aprinse din CJSU Sibiu au pornit din cauza situatiei de la Spitalul Municipal Medias, unde, desi sunt doua paturi de ATI, acestea nu pot functiona. La Spitalul Municipal un barbat de 65 de ani a murit asteptand sa i se gaseasca un pat de terapie intensiva.