Pe 8 Septembrie, Biserica Ortodoxa praznuieste Nasterea Maicii Domnului sau „Sfanta Maria Mica”, asa cum este cunoscuta in popor. Alaturi de Adormirea Maicii Domnului (15 august), Nasterea este una dintre cele patru mari sarbatori ale crestinatatii inchinate Fecioarei Maria
Aceasta mare sarbatoare vine cu numeroase obiceiuri si traditii. Alaturi de lucruri interzise in aceasta sfanta zi, exista si obiceiuri si superstitii pentru cei care isi doresc pace si bunastare de la Maica Domnului.
Ce este bine sa faci de Sfanta Maria Mica
De Sfanta Maria Mica se impart struguri si prune de sufletul mortilor, pentru ca acestora sa li se ierte pacatele si sa primeasca si ei din roadele toamnei pe lumea cealalta. Traditia spune ca cei de dincolo vor veghea pe cei ramasi pe Pamant.
Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor. Astfel se spune din batrani ca in aceasta zi femeile care nu pot avea copii trebuie sa se roage pentru „dezlegarea” pantecelor si se spune ca astfel vor avea pruncul dorit. De asemenea, femeile insarcinate se pot ruga pentru o nastere usoara si un copil sanatos.
Tot in aceasta zi, in fiecare casa trebuie sa stea aprinsa cate o candela pentru alungarea spiritelor rele si pentru preamarirea nasterii Fecioarei.
Autor
Drimboi Camelia este redactor sef al ziarului online fabricatinromania.info
Editor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ).
Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari.
A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.
Autor: Drimboi Camelia
Drimboi Camelia este redactor sef al ziarului online fabricatinromania.infoEditor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ).
Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari.
A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.
Vezi toate articolele lui Drimboi Camelia