Romania este al doilea producator de gaze din UE. Ce face cu acest avantaj?

Gazele naturale aduc bani, securitate energetica si avantaje geopolitice. Cu noi descoperiri si noi rute de tranzit in constructie, razboiul pentru energie si cota de piata a atins anul acesta noi culmi in Europa, arata o analiza publicata de Ziarul Financiar.

In mijlocul acestor turbulente, Romania are un avantaj imens: este al doilea producator de gaze din Uniunea Europeana.

Turcia si Grecia par ca se indreapta spre razboi, cu Ankara anuntand ca nu este deschisa la compromisuri si ca va continua sa caute, dar mai gravnic, gaze si petrol intr-o zona a estului Marii Mediterane despre care Atena spune ca ii apartine. Intre timp, Grecia a organizat exercitii militare in regiune, iar Turcia isi escorteaza navele de explorare cu vase de razboi. Apoi, Turcia trambiteaza descoperirea unor zacaminte uriase de gaze naturale in Marea Neagra care vor schimba balanta puterilor energetice in sudul Europei.

Acest stat, dependent de importurile de energie, in special din Rusia, se viseaza un jucator important pe piata internationala. Deocamdata este doar un nod de tranzit al gazelor din Azerbaidjan si Rusia spre Europa si un consumator insetat. Cat de importante pot deveni gazele pentru politicieni o de­monstreaza tot Turcia: in iulie, gospodariile turce au ars printre cele mai ieftine gaze din Europa (pre­tu­­rile s-au situat pe locul doi in functie de acest criteriu).

Publicitate

Mediterana va deveni un teren minat si mai complicat cu intrarea in joc a Israelului, care a ratificat un proiect de conducte subacvatice pentru transportul gazelor naturale descoperite in apele sale catre Europa.

Grecia si Ciprul s-au alaturat initiativei, despre care se spune ca va scoate din joc Turcia, scrie oilprice.com. Israelul poate deveni astfel un exportator net de gaze si, pentru prima data, un jucator major pe piata energiei.

Citeste si articolul :   Cea mai recenta mutatie a coronavirusului a fost descoperita in Germania

Intre timp, Rusia si Germania sunt pe cale sa finalizeze un nou gazoduct, Nord Stream 2, care va aduce gaze naturale rusesti direct in Germania, in pofida protestelor Poloniei si presiunilor SUA. Conducta dubleaza una deja exis­tenta, dar constructia sa vine intr-un context politic si economic complex.

Cu o Ucraina rebela, Rusia trebuie sa construiasca rute pentru exportul gazelor naturale catre Europa care sa ocoleasca aceasta tara. Nord Stream si TurkStream – gazoduct care ajunge in Turcia, de unde gazele ar urma sa fie transportate in Bulgaria, Serbia si Ungaria prin conducte noi – se incadreaza in aceasta strategie.

Germania este un consumator urias de energie si are nevoie de gaze naturale pentru tranzitia la o economie cu emisii poluante mai mici. Pe aceasta piata au pus ochii si SUA, care exporta gaze naturale lichefiate in Europa. Cum Berlinul se incapataneaza sa colaboreze cu Rusia, Washingtonul ameninta Germania si companiile nemtesti care lucreaza la Nord Stream cu sactiuni.

Amenintarile vizeaza inclusiv portul german de unde pleaca vasele rusesti care monteaza sectiunile gazoductului pe fundul marii, scopul fiind intimidarea comunitatii locale.

Nord Stream scoate din jocul tranzitului gazelor rusesti catre UE si Polonia, care incaseaza comisioane de tranzit pentru gazele rusesti transportate prin conducta Yamal. Insa Varsovia pare mai putin interesta de aceste venituri, concentrandu-se in schimb pe siguranta energetica si pe contrarea raspandirii influentei ruse spre vest.

In aceste conditii, Polonia renunta la contractele cu Gazprom, monopolul rus al exporturilor de gaze, imbratisand importurile de gaze lichefiate americane. Varsovia a anuntat in mod repetat ca nu va mai cumpara gaze rusesti dupa 2022, cand va expira un contract de import pe termen lung cu Gazprom. Va conta pe livrarile de GNL din SUA si Qatar si pe importurile din Norvegia.

Citeste si articolul :   Coronavirus in Romania: 2.096 de cazuri noi si 53 de decese

Polonia a reusit sa-si reduca dependenta de importurile de gaze din Rusia de la 89% din importurile totale in 2016 la 60% in 2019, noteaza Financial Times. Companiile poloneze pot asigura o treime din consum.

Anul acesta, Polonia si Lituania au inceput construirea unei infrastructuri de interconectare a retelelor de transport de gaze, proiect prin care Varsovia spera sa faca din cea mai mare economie est-europeana un jucator dominant pe piata energiei din regiune, unul care se poate lupta mai bine cu Gazprom.

Cea mai dificila sectiune a fost deja realizata. Interconectorul va da Poloniei acces la piata baltica si finlandeza. Proiectul ar trebui sa fie gata anul viitor.

Aceste eforturi au fost descrise de critici ca fiind mai degraba politice decat ca avand justificare economica, insa cert este ca aduc companiilor poloneze avantaje semnificative in eventualele negocieri cu Gazprom.

GNL americane au adus initial speranta si Ucrainei, insa aceasta insista in ultima vreme pe majorarea importurilor din UE.

In acest context, Romania este prezenta ca al doilea producator de gaze naturale din Uniune in primul trimestru al acestui an, cu o productie de 2,5 miliarde de metri cubi, in scadere cu 5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit unei analize a Directiei Generale pentru Energie a Comisiei Europene. Pe primul loc s-a situat Olanda, cu o productie de 7,2 miliarde de metri cubi de gaze, ceea ce inseamna o reducere de 33% in raport cu volumul din trimestrul similar al 2019. Locul trei a revenit Germaniei – 1,3 miliarde de metri cubi. In UE, cele mai mici preturi la gaze le-a avut anul trecut Ungaria, urmata foarte indeaproape de Romania. In Europa, gazele cele mai ieftine le au Georgia, Turcia, Ucraina, Moldova si Serbia. Aceste tari nu sunt producatori care sa conteze in vreun fel pe scena regionala, dar importa gaze din Rusia sau Azerbaidjan. Studiul releva ca la nivelul UE, productia de gaze s-a diminuat cu 23% in primul trimestru, ceea ce reflecta cresterea dependentei de importuri. Importurile de gaze din Rusia prin intermediul gazoductelor au coborat cu 23% si au reprezentat 40% din importurile extracomunitare. Aceasta este cea mai scazuta pondere din ultimii sase ani, insa Rusia a ramas principalul furnizor.

Citeste si articolul :   ULTIMA ORA: Alte 4 persoane depistate cu coronavirus in Romania. Numarul total de imbolnaviri a ajuns la 79

Cat despre SUA, de la inceputul anului pana in iulie cumparatorii de GNL au anulat peste 100 de transporturi americane in conditiile in care preturile pentru combustibil s-au prabusit la minime record in Europa si Asia in contextul scaderii cererii din cauza pandemiei de Covid-19, potrivit Reuters. Insa exporturile sunt asteptate sa-si revina in urmatoarele luni.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.