Ministerul Educatiei si Cercetarii a anuntat, vineri, ca a fost publicat ordinul care reglementeaza acordarea unor locuri distincte pentru elevii care au cerinte educationale speciale.
Elevii cu cerinte educationale speciale (CES) din invatamantul special si de masa, care au absolvit clasa a VIII-a, au la dispozitie locuri distinct alocate.
Potrivit ordinului aprobat de Ministerul Educatiei, acestia vor depune, in perioada 30 iunie – 5 iulie, la comisiile judetene de admitere cererile de inscriere pentru admiterea pe locurile distinct alocate.
Repartizarea lor pe locurile distincte se va face in 6 iulie. Totodata, elevii cu cerinte educationale speciale pot participa la etapa de repartizare computerizata din data de 10 iulie.
Publicitate
De asemenea, elevii cu CES din invatamantul special si de masa, absolventi ai claselor a VIII-a, se pot inscrie la etapa a doua de repartizare pe locurile distinct alocate, in perioada 30 iulie – 3 august 2020.
„Elevii cu CES, care din anumite motive nu au avut posibilitatea sa participe la examen si care totusi doresc sa sustina probele in perioada 22 – 26 iunie 2020, se pot inscrie la etapa speciala de Evaluare Nationala, in conformitate cu prevederile legale. Inscrierea se realizeaza in baza certificatului de orientare scolara si profesionala a elevului”, a mai anuntat MEC.
Comentariile sunt închise.