Miercuri seara a trecut de votul final din Parlament legea cu masurile care se pot lua in timpul Starii de Alerta dupa 15 mai. Presedintele Romaniei trebuie sa o promulge ca sa intre in vigoare si sa treaca trei zile de la publicarea in Monitorul Oficial.
Iata 20 de prevederi ale legii cu impact in viata zilnica:
1. Starea de alerta nu poate dura mai mult de 60 de zile
„Starea de alerta se instituie de Guvern prin hotarare, la propunerea ministrului afacerilor interne si nu poate depasi 30 de zile. Starea de alerta poate fi prelungita, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotarare a Guvernului la propunerea ministrului afacerilor interne”.
Publicitate
2. Aceasta stare de alerta se poate declara la nivel local, judetean sau national
“Cand starea de alerta se instituie pe cel putin jumatate din unitatile administrativ- teritoriale de pe teritoriul tarii, masura se supune incuviintarii Parlamentului. Daca Parlamentul respinge solicitarea de incuviintare, starea de alerta inceteaza de indata. Parlamentul poate incuviinta masura adoptata de Guvern integral sau cu modificari.”
3. Se pot deschide terasele si „centrele comerciale mici de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incinta de sub 500 mp fiecare”, inclusiv Mall-uri care intrunesc aceste conditii.
4. Se prelungeste valabilitatea documentelor
“Valabilitatea documentelor eliberate de institutiile si autoritatile publice precum si de entitatile private autorizate conform legii se mentine pe toata perioada starii de alerta, precum si pentru o perioada de 90 de zile de la incetarea acestei stari. Fac exceptie dovezile inlocuitoare ale permiselor de conducere cu drept de circulatie, unde se mentine numai valabilitatea celor emise in temeiul art.111 alin. (1) lit.b) alin.(4) sau alin.(5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, cu modificarile si completarile ulterioare, pe toata perioada starii de alerta, precum si pentru o perioada de 10 zile de la incetarea acestei stari. Pentru aceeasi perioada se mentine si valabilitatea prelungirii dreptului de circulatie dispusa de procuror sau de instanta de judecata potrivit art.111 alin.(6) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare”
5. Se permit carantina si izolarea la domiciliu
“Masurile pentru asigurarea rezilientei comunitatilor sunt: a) evacuarea temporara a persoanelor si bunurilor din zona afectata sau posibil a fi afectata; b) acordarea de ajutoare de prima necesitate pentru persoanele si animale afectate; c) efectuarea lucrarilor pentru modificarea de urgenta a mediului inconjurator si infrastructurii, stabilite de fortele de interventie pentru oprirea sau limitarea efectelor situatiei de urgenta; d) masuri de protectie a vietii si pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sanatatii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolarii la domiciliu”
6. Se pot interzice concerte si slujbe in spatii inchise, acestea se pot face in aer liber
“Sunt permise prin lege ‘(…) Restrangerea sau interzicerea organizarii si desfasurarii unor mitinguri, demonstratii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de intruniri, in spatii deschise, precum si a unor intruniri de natura activitatilor culturale, stiintifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, in spatii inchise”
7. Se pot introduce interdictii de circulatie, astfel:
“restrangerea sau interzicerea circulatiei persoanelor si vehiculelor in locurile si, dupa caz, in intervalele orare stabilite, astfe l ca declaratia la iestira din localitatea de domiciliu se pastreaza.
interzicerea iesirii din zonele stabilite si, dupa caz, in intervalele orare stabilite sau instituirea carantinei asupra unor cladiri, localitati sau zone geografice
restrangerea sau interzicerea efectuarii de catre operatori a transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul pe rutele si, dupa caz, in intervalele orare stabilite
inchiderea temporara a unor puncte de trecere a frontierei de stat
limitarea sau suspendarea pe durata determinata a activitatii unor institutii sau operatori economici
participarea cetatenilor si a operatorilor economici la unele activitati in folosul comunitatilor locale”
8. Se pot deschide acele magazine din mall-uri care au acces direct din exterior
“Sunt permise (…) „activitatea desfasurata de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei si este intrerupta comunicarea cu restul complexului”.
9. Se pot deschide: magazinele agroalimentare, farmacii, cabinetele stomatologice, curatatorii de haine si centrele de ingrijire personala, magazinele de optica medicala.
10. Este obligatorie purtarea mastii de protectie de catre clienti in toate locatiile de mai sus.
11. Unii angajati pot fi detasati / Se pot intrerupe concedii de odihna:
“Pe durata starii de alerta, in functie de specificul activitatii si de nevoi, conducatorii institutiilor publice implicate in combaterea pandemiei de COVID-19, pot dispune detasarea cu acordul prealabil al angajatului si al angajatorului care detaseaza, cu conditia ca angajatorul la care se face detasarea sa fie din acelasi domeniu de activitate
Pe durata starii de alerta, angajatorul poate dispune, cu consimtamantul angajatului, desfasurarea activitatii in regim de telemunca sau munca la domiciliu, modificarea locului de munca ori a atributiilor acestuia
Pe durata starii de alerta, in functie de specificul activitatii si de nevoi, conducatorii institutiilor publice implicate in combaterea pandemiei, de COVID-19, precum si a efectelor acesteia, pot dispune unilateral intreruperea concediilor de odihna, de odihna suplimentare, fara plata, de studii si pentru formare profesionala ale personalului angajat si reluarea activitatii pentru personalul propriu.
Conducatorii centrelor rezidentiale de ingrijire si asistenta a persoanelor varstnice, centrelor rezidentiale pentru copii si adulti, cu si fara dizabilitati, precum si pentru alte categorii vulnerabile, prevazute in Nomenclatorul serviciilor sociale, precum si a regulamentelorcadru de organizare si functionare a serviciilor sociale, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 867/2015, cu modificarile si completarile ulterioare, au obligatia de a asigura masurile de continuitate a activitatii pe durata starii de alerta avand dreptul sa stabileasca programul de lucru al angajatilor, in conditiile legii”
12. “Valabilitatea contractelor colective de munca si a acordurilor colective de munca se prelungeste pe durata starii de alerta, precum si pentru o perioada de 90 de zile de la incetarea acesteia. In cazul contractelor si acordurilor colective de munca partile au obligatia initierii negocierii colective in termen de 45 de zile de la incetarea starii de alerta, in conditiile legii.
13. Angajatii aflati in somaj tehnic vor primi in continuare 75% din salariu, dar nu mai tarziu de data de 31 decembrie 2020
14. Pe durata starii de alerta, prevederile Legii nr.19/2020 privind acordarea unor zile libere parintilor pentru supravegherea copiilor, cu modificarile si completarile ulterioare, in situatia inchiderii temporare a unitatilor de invatamant, se aplica pana la finalizarea cursurilor anului scolar
15. Pe durata starii de alerta, se interzice declararea, declansarea sau desfasurarea conflictelor colective de munca in unitatile sistemului energetic national, in unitatile operative de la sectoarele nucleare, in unitatile cu foc continuu, in unitatile sanitare si de asistenta sociala, de telecomunicatii, ale radioului si televiziunii publice, in transporturile pe caile ferate, in unitatile care asigura transportul in comun si salubrizarea localitatilor, precum si aprovizionarea populatiei cu gaze, energie electrica, caldura si apa.
16. In tren, avion, metrou, transportul in comun se pot institui restrictii si masuri pentru pasageri si se poate stabili inclusiv gradul de ocupare.
17. Examen de licenta online
Pe perioada starii de alerta, precum si pe tot parcursul anului universitar 2019 – 2020, institutiile de invatamant superior din sistemul national de invatamant, in baza autonomiei universitare cu respectarea calitatii actului didactic, pot utiliza metode didactice alternative predare – invatare – evaluare, in format on-line, in conformitate cu Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.58/2020 privind luarea unor masuri pentru buna functionare a sistemului de invatamant. De asemenea, se pot desfasura online si examenele de finalizare a studiilor de licenta, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, sustinerea tezelor de doctorat, sustinerea tezelor de abilitare
18. La cantonamente, antrenamente si competitii sportive, precum si accesul la bazele sportive sau spatiile in care se desfasoara activitati sportive, se vor desfasura in conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului tineretului si sportului si al Ministrului Sanatatii, pe baza hotararii CNSSU.
19. Pe durata starii de alerta autoritatile locale au obligatia sa asigure accesul cetatenilor pentru desfasurarea activitatilor sportive in aer liber in parcuri
20. Pe durata starii de alerta, activitatea institutiilor muzeale, a bibliotecilor, librariilor, cinematografelor, studiourilor de productie de film si audiovizual, a institutiilor de spectacole si/sau concerte, a centrelor si/sau a caminelor culturale si a altor institutii de cultura, precum si evenimentele culturale in aer liber si festivalurile publice si private se vor putea desfasura potrivit unor regulamente ce prevad masuri de protectie sanitara stabilite prin ordin comun al Ministrului Culturii si al Ministrului Sanatatii. In situatia nerespectarii masurilor de protectie sanitara, activitatile mentionate pot fi suspendate prin hotararea CNSSU pe o perioada determinata.”
Publicitate