Curtea Constitutionala a motivat decizia in cazul starii de alerta la o zi de la pronuntare

Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a motivat in circa 24 de ore de la pronuntare decizia in cazul Ordonantei de urgenta 21/2004, care reglementeaza regimul starii de alerta. Judecatorii CCR au stabilit, miercuri, ca legea este constitutionala, iar joi au publicat motivarea deciziei.

„Evacuarea din zona in care este amenintata viata sau sanatatea persoanei, mediul inconjurator, valorile materiale si culturale reprezinta o masura care presupune indepartarea unei persoane sau a unui grup de persoane dintr-un loc expus unei primejdii. Prin insasi modalitatea in care se executa, aceasta masura este susceptibila de a afecta o serie de drepturi fundamentale precum libera circulatie, viata intima, familiala si privata, inviolabilitatea domiciliului, dreptul la munca, dreptul de proprietate privata sau libertatea economica.

Or, Curtea observa ca, de exemplu, cu privire la libera circulatie, art.25 alin.(1) teza a doua din Constitutie prevede expres ca „legea stabileste conditiile exercitarii acestui drept”, cu privire la dreptul de proprietate, potrivit art.44 alin.(1) din Constitutie, continutul si limitele sale sunt stabilite de lege, iar referitor la libertatea economica, art.45 din Constitutie prevede ca „exercitarea acesteia in conditiile legii este garantata””, explica CCR, in motivare.

Citeste si articolul :   Bilant coronavirus: 195 de decese in ultimele 24 de ore si aproape 22.000 de noi cazuri

Mai mult, cu privire la inviolabilitatea domiciliului, fapt reclamat de Avocatul Poporului in sesizare, CCR explica ca insasi Constitutia prevede posibilitatea derogarii prin lege de la acest drept atunci cand sunt vizate „inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane”, „apararea securitatii nationale sau a ordinii publice” sau „prevenirea raspandirii unei epidemii”.

Publicitate

„Constitutia prevede ca regimul juridic al fiecarui drept fundamental este reglementat prin lege, ca act de reglementare primara, in cazul inviolabilitatii domiciliului sau a dreptului de proprietate, limitele drepturilor fiind stabilite chiar de normele constitutionale”, arata sursa mentionata.

Publicitate

Autor

Autor: Drimboi Petre

Petre este editor al ziarului online fabricatinromania.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.