Douazeci de autocare cu romani sunt blocate in punctul de trecere al frontierei din Nadlac, ca urmare a noilor directive impuse de MAI.
Oamenii asteapta sa fie controlati de medici pentru a se stabili daca sunt infectati cu noul coronavirus.
“In acest moment, la punctul de trecere Nadlac 2 autostrada avem timp de asteptare de 30 de minute. Toate persoanele care sosesc din state cu cel putin 500 de cazuri de COVID 19 intra in proceduri speciale. Vorbim de aproximativ 10.600 de persoane verificate de aseara, de cand s-au luat noile masuri, dintre care 9700 cetateni romani”, a declarat Alexandra Popescu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, la Antena 3.
”Politistii de frontiera distribuie pe coloana, atat pentru cetatenii care au venit cu aceste autocare, cat si pentru celelalte persoane acele formulare specifice pe care colegii de la DSP le-au emis. In momentul in care ajung efectiv la frontiera se fac formalitatile si sunt preluati, fiecare in parte, de catre doctorii de la DSP care incep controlul specific referitor la starea de sanatate a fiecaruia”, a mai spus aceasta, potrivit antena3.ro
Potrivit acesteia, intreaga procedura presupune un timp de 10 minute pentru fiecare persoana in parte.
Publicitate