Rugaciunea catre Sfantul Vasile Cel Mare. Se rosteste doar pe 1 ianuarie

Sfantul Vasile cel Mare este pomenit chiar in prima zi a anului. Acesta a fost unul dintre primii patriarhi ai Constantinopolului, cel care a avut un rol esential in delimitarea ritului rasaritean, al ortodoxiei. In multe sate este sarbatorit ca patronul casei.

Se zice ca in ziua de Sfintul Vasile cerul este deschis. In asemenea zile se considera ca rugaciunile sint mai eficiente. De aceea, in aceasta zi li se face „pre parte“ fetelor, adica li se prezice viitorul.

Pentru aceasta, in trecut, se foloseau mai multe tehnici de ghicit, atat cu ajutorul cartilor, cit si cu oglinda. De asemenea, pentru ca sa-si viseze ursitul, fetele de la sate puneau sub limba busuioc, inainte sa se culce.

Cea mai puternica rugaciune catre Sfantul Vasile cel Mare.

“Dumnezeul dumnezeilor si Domnul domnilor, facatorul cetelor celor de foc si lucratorul puterilor celor fara de trup, mesterul celor ceresti si al celor pamantesti, pe Care nimeni dintre oameni nu L-a vazut, nici poate sa-L vada; de Care se teme si se cutremura toata faptura; Cel ce a aruncat din cer pe capetenia ingerilor, care din trufie si-a incordat grumazul oarecand si s-a lepadat de slujba sa prin neascultare, si pe ingerii cei impreuna cu dansul potrivnici, care s-au facut diavoli, i-a aruncat in intunericul cel adanc al iadului, fa ca blestemul acesta, ce se face in numele Tau cel infricosator, sa fie spre ingrozirea acestui povatuitor al vicleniei si a tuturor taberelor lui, care au cazut impreuna cu el din lumina cea de sus, si pune-l pe fuga; si-i porunceste lui si; diavolilor lui sa se departeze cu totul, ca sa nu faca nici o vatamare acestui suflet pecetluit; ci acesti pecetluiti sa ia taria puterii ca sa calce peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului. Ca se lauda si se cinsteste si de toata suflarea cu frica se slaveste preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.”

Autor