Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului “Matei Bals” din Capitala, spune ca pandemia de coronavirus este scapata de sub control. Medicul este nemultumit de modul in care este impusa carantina in Romania.
„Noi nu sunt utopici, stim sa coroboram rezultatul testarii cu nivelul de testare. Mult in urma, acum cateva luni, prezentam nivelul de pozitivare in functie de nivelul de testare. Si nivelul de pozitivare intre cei internati si cei din ambulator. Aceste curbe au ajuns sa se intretaie cu 3 luni in urma.
La momentul respectiv trebuia sa coboram in strada si sa testam, sa-i impartim in doua: pe cei pozitivi sa-i izolam si sa-i tratam, indiferent de grupa de varsta (…) Aveam posibilitatea sa le dam celor de la HoReCa sa preia, in vederea izolarii, pe cei care nu aveau unde sa se izoleze iar noi, partea medicala, ii puteam asista, toata lumea era multumita. Nu s-a facut nimic din toate acestea”, a declarat managerul Institutului Matei Bals.
Noi facem o carantinare a la Romanica.
Publicitate
Intrebat despre evolutia pandemiei de coronavirus in judetul Ilfov, medicul mentioneaza ca aceasta carantina este o ”facatura”.
”Nu se poate vorbi de carantinare. Carantinare inseamna ‘nothing in, nothing out’ (nimic nu intra, nimic nu iese, n.r.). Noi facem o carantinare a la Romanica. Intra cine vrea, iese cine vrea, pe proprie raspundere sau fara proprie raspundere. Asta nu e carantina, e facatura (…) pana cand focarul nu e inchis”, a mai spus el.
Pandemia este scapata de sub control
”Este total scapata de sub control! Avem o problema, cum o rezolvam? Foarte simplu: trebuie sa constientizam faptul ca putem fi purtatori, ca trebuie sa purtam masca de dimineata pana seara, ca nu dorim sa dam altora acest virus. Guvernul nu ne protejaza. Nu sunt in campanie electorala, pe mine nu ma intereseaza campania, ma intereseaza sanatatea romanilor din aceasta tara.
Eu, in momentul de fata, am 36 de oameni in camera de garda care stau pe targi si carora incerc sa le dau oxigen si terapie pentru a avea o minima sansa de supravietuire. Despre asta vorbim in momentul de fata. Restul este politica si nu ma intereseaza”, a mai declarat Streinu Cercel.