Avertizare METEO: Cum va fi vremea in urmatoarele saptamani

Administratia Nationala de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru urmatoarele saptamani. Astfel, valorile termice vor fi mai ridicate in urmatoarele trei saptamani decat cele normale perioadei, in intreaga tara.

Cantitatile de precipitatii vor fi, in general, deficitare in prima parte a intervalului si apropiate de normal catre mijlocul lunii octombrie, se precizeaza in prognoza meteo pentru 21 septembrie -19 octombrie.

Potrivit meteorologilor, in saptamana 21 – 28 septembrie, temperaturile vor mai mari decat cele specifice perioadei, in aproape toata tara. Totodata, cantitatile de precipitatii vor fi deficitare in cea mai mare parte a tarii, dar mai ales in zona Carpatilor Meridionali si in sud-estul extrem. Exceptie vor face regiunile din nord-vestul teritoriului, unde cantitatile de precipitatii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Pentru intervalul 28 septembrie – 5 octombrie, meteorologii anunta ca temperaturile vor fi usor mai ridicate decat cele normale pentru aceasta perioada, in toate regiunile, dar in special in cele extracarpatice. Cantitatile de precipitatii vor fi in general deficitare in regiunile sud-vestice si la munte, iar in rest vor fi apropiate de cele normale pentru aceasta perioada.

In saptamana 5 -12 octombrie sunt anuntate temperaturi ce se vor situa usor peste cele normale pentru aceasta perioada, in toate regiunile, dar mai ales in regiunile extracarpatice, iar cantitatile de precipitatii estimate pentru aceasta perioada vor fi in general deficitare, mai accentuat in regiunile sudice si sud-vestice. In extremitatea estica a tarii regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Citeste si articolul :   Ministrul Sanatatii a facut anuntul: "In a doua jumatate a lunii octombrie..."

In intervalul 12 -19 octombrie, mediile valorilor termice se vor situa in jurul celor normale pentru aceasta saptamana, posibil usor mai ridicate in regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru aceasta perioada, la nivelul intregii tari.

ANM precizeaza ca fenomenele extreme cu o durata scurta de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Autor