Doliu in lumea medicala din Romania. S-a stins unul dintre cei mai cunoscuti medici romani

Doliu in medicina romaneasca. Profesorul Istvan Benedek, cel care acum 19 ani a efectuat primul transplant de maduva la un adult, a decedat in urma complicatiilor generate de COVID-19.

Medicul roman a efectuat operatia in premiera in centrul pe care il conducea la acea vreme in Targu Mures. Tot la Targu Mures a si decedat in noaptea de luni spre marti, in sectia de terapie intensiva a Institutului de Cardiologie.

Profesorul Istvan Benedek avea 71 de ani si se afla la pensie, dar venea zilnic la clinica. La inceputul lunii august, 11 cadre medicale ale clinicii de hematologie au fost diagnosticate cu noul coronavirus. Preintre acestea se afla si seful unitatii, profesorul Benedek. Autoritatile au inchis Clinica, iar medicul a fost transportat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Targu Mures. Dupa internare starea lui de sanatate s-a agravat.

“Din 2000 am inceput de la zero transplant in Romania, a fost un pionierat si am lucrat impreuna pana in ultimul moment.”, spunea Dr. Kopeczy Judith, medic clinica de hematologie si transplant.

Profesorul Istvan Benedek a fost autorul mai multor premiere medicale: primul tranplant de maduva la un pacient adult in urma cu 19 ani. Tot el a facut aceeasi procedura pentru prima data la bolnavi cu leucemie acuta.

“Sunt sigur ca de acolo sus ne va privi si va avea grija ca scoala de hematologie sa se dezvolte.”, a spus Claudiu Puiac, directorul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Targu Mures.

Citeste si articolul :   Raed Arafat, anunt de ultima ora despre restrictiile din Romania

„A fost unul din fondatorii transplantului medular in Romania. In 2001 s-a inceput in toate cele trei centre: Bucuresti, Timisoara si Targu Mures, s-au inceput procedurile de transplant si dansul a condus programul de transplant incepand de atunci. E foarte trist pentru noi, fiind unul din fondatorii acestei specialitati, a fost un coleg si partener din ultimii 20 de ani cu care am incercat sa promovam, sa crestem aceasta subspecialitate.

Am crescut mult ca proceduri in ultimii 10 ani, fata de cum am inceput in anii 2000, dupa anii 2010, 2012, lucrurile s-au schimbat foarte mult. De-a lungul timpului, fiecare centru a incercat sa faca mai multe tipuri de proceduri, sa incerce sa faca procedura in mai multe boli, la Targu Mures s-a inceput de exemplu transplant medular in scleroza multipla si in bolile autoimune. Ei au deschis acest drum in Romania, o multime de lucruri si de proiecte au fost derulate impreuna cu profesorul Benedek. Pentru lumea medicala e o pierdere mare, iar pentru noi, ca si comunitate medicala mica, a fost absolut special”, a spus Prof. dr. Alina Tanase.

Autor