Press "Enter" to skip to content

Sarbatoare pe 1 martie, Duminica lasatului-sec de branza. Nu da nimic imprumut, daca vrei sa-ti mearga bine

Duminica Iertarii – „Ca de veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc“

Duminica aceasta se mai numeste si Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, deoarece prin Postul Mare, Adam cel alungat pentru neascultare, neinfranare si nerecunoasterea pacatului de a fi mancat din fructul oprit, dand vina pe Eva, are sansa sa-si ispaseasca pedeapsa.

De altfel, Postul Mare nu se refera doar la greseala lui Adam cel dintai, ci si la indreptarea greselii, prin jertfa de sine, savarsita de Adam cel Nou, adica Iisus Hristos, prin care se innoieste intreaga fiinta.

Aceasta duminica se mai numeste si Duminica Iertarii, iar Evanghelia lui Matei din care se da citire azi propovaduieste acest lucru, dar si modul in care se tine corect postul: „Ca de veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc; Iar de nu veti ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresealele voastre. Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc.

Adevarat graiesc voua, si-au luat plata lor. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, Ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie“.

Duminica Lasatului-sec de branza este si ziua impacarii deoarece crestinii isi cer unii altora iertare pentru a intra curati sufleteste in Postul Pastelui.

Obiceiuri si superstitii

In unele zone din Romania, inclusiv in satele dobrogene, in aceasta zi, ca si in celelalte din „saptamana branzei” avea loc „batutul halvitei“, un obicei la care participau copii, tineri si chiar persoane mai in varsta. Cu mainile prinse la spate, ei se straduiau sa prinda, cu gura, un bot de halvita care era legat cu o sfoara de un cui din grinda casei. Se spunea ca cel care reusea sa prinda bucata de halvita urma sa fie norocos tot anul.

Se mai spune ca in duminica Lasatului-sec de branza, fetele batrane sau cele care vor sa se marite trebuie sa tina post negru si sa nu bea apa pana la asfintit. Ca in orice alta zi de duminica, in aceasta zi nu se lucreaza. De asemenea, azi nu se da nimic cu imprumut.

Comments are closed.