Press "Enter" to skip to content

Sfantul Andrei 2019. Traditii de care sa tii cont. Ce nu ai voie să faci

Sfântul Andrei pică pe data de 30 noiembrie în calendarul creștin ortodox. Este o zi care abundă în tradiții și superstiții pe care trebuie să le respecți.

Sfântul Andrei 2019 este o mare sărbătoare religiosă în România. Sfântul Andrei este considerat ”Ocrotititorul românilor”. În calendarul zilelor libere, ziua de Sfântul Andrei, este considerată zi liberă nelucrătoare.

Cine a fost Sfântul Andrei

Andrei a fost un apostol al lui Isus din Nazaret, frate cu Simon Petru. Biblia îl pomenește ca fiind ”cel dintâi chemat”. Evanghelia după Ioan menționează că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Isus. Conform aceleiași evanghelii, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Simon Petru la Isus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia (Ioan 1,35-42). De asemenea, în enumerările apostolilor, Andrei este menționat mereu între primii patru. Cu toate acestea, nu se numără printre cei trei pe care Isus i-a tratat în anumite situații ca pe cei mai apropiați ai săi (Petru, Iacob și Ioan).

Viața Sfântului Andrei

Conform Evangheliei după Ioan cei doi frați, Simon Petru și Andrei, erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Conform Evangheliei după Marcu aveau o casă în Capernaum (Mc 1,29) și erau de profesie pescari.

Sfântul Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul. După învierea lui Isus și Pogorârea Duhului Sfânt (la Rusalii), apostolii au mai rămas câțiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50 d.Hr. la Ierusalim, apostolii s-au întâlnit și au tras la sorți pentru a decide unde va merge fiecare. În Tradiția Bisericii Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai întâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său (Apostolul Petru) prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi a continuat misiunea de propovăduire a evangheliei, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi.

Sfântul Andrei și venerarea sa

Sfântul Andrei este patron al Scoției (steagul scoțian reprezintă crucea sfântului Andrei), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei și al Rusiei. De asemenea, este patronul orașelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge, Patras etc.

Deoarece era pescar, sfântul Andrei este considerat de marinarii și pescarii greci drept ocrotitorul lor. În România este socotit cel care a propovăduit Evanghelia pe aceste meleaguri. Mărturie stau toponimele din zona Dobrogei unde a și locuit o vreme. Peștera Sfântului Andrei, Paraiașul Sfântului Andrei sunt tot atâtea mărturii care dovedesc trecerea Apostolului pe aceste meleaguri.

Tradiții și superstiții de Sfântul Andrei

Popular, ziua Sfântul Andrei este considerată un soi de Halloween al românilor, însoțită de foarte multe tradiții și superstiții. Oamenii cred că în această seară ies spiritele în lume, iar lupii vorbesc cu viu grai omenesc, în tmp ce oamenii se apăra de toate cele rele cu ajutorul vrăjilor și a usturoiului.

Tradiții și superstiții de Sfântul Andrei

Tradițiile și superstițiile de Sfântul Andrei sunt legate de revoltă, de măritiș, de protecția oamenilor împotriva spiritelor.

Cei superstițioși cred că de Sfântul Andrei lupii încep a vorbi cu giu grai, iar cei atacați de lupi se vor transforma în vârcolaci.

Usturoi. Aluganrea spiritelor se face cu usturoi, pe care oamenii îl folosesc pretutindeni, fie la grajdurile alimalelor, fie la cruciulițele făcute pe mâinile copiilor.

De Sfântul Andrei este o noapte magică. De aceea, se ung cu usturoi următoarele: pragul casei, ușile, geamurile și toate locurile pe unde spiritele rele ar putea intra în casă. Până și la grajduri se punea usturoi, astfel încât vrăjitoarele sau răul să între în animale.

Pentru a se apăra de strigoi, oamenii se foloseau de usturoi, în timp ce copiilor li se făcea cruciuliță cu usturoi pe mânuțe, mâncare cu usturoi.

Visatul ursitului. Fetele care doresc să se mărite obișnuiesc să ascundă sub pernă un fir de busuioc pentru a-și visă iubitul. Este o practică ca în miezul nopții, fetele să întoarcă un ulcior de lut cu gura în jos și să pună pe fundul vasului trei cărbuni încinși. Se rostește o incantație pentru a cuceri inima iubitului cu care vor să se mărite.

Fetele care doresc să își vadă ursitul obișnuiesc să stea goale între două oglinzi la miezul nopții, ținând în mâini două lumânări aprinse. În oglinda din spate se văd de obicei scene din viitorul acestora, dar și chipul celui sortit.

Predicții despre vreme. Gospodarii obișnuiesc că de Sfântul Andrei să pună grâu la încolțit pentru a află cum va fi recolta de anul viitor, dar și cât de prospera va fi casă și familia lui în anul ce vine.

Nu în ultimul rând, vremea din noaptea de Sfântul Andrei ne va spune cum va iarnă care urmează. Dacă oamenii au parte de un cer senin în această noapte, iarnă care vine va fi una blândă.

Loading...

Comments are closed.