Press "Enter" to skip to content

Rugaciunea grabnic ajutatoare care se spune astazi de ziua Sfantului Mucenic Iacob, , ruda Domnului

Potrivit calendar ortodox 2019, pe data de 23 octombrie este mare sărbătoare pentru credincioșii ortodocși. În această zi se face cinstirea Sfântului Iacob, fratele fratele Domnului.

Sfântul Iacob este numit fratele Domnului pantru că a fost fiul Sf Iosif, logodnicul Fecioarei Maria. Scrierile creștine sugerează că ar fi mai potrivit să-l numim pe acesta văr al lui Hristos, deoarece nu a fost rod al iubirii dintre Iosif și Maria.

Rugaciunea catre Sfântul Apostol Iacob, ruda Domnului

Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Drept te-ai arătat în neamul tău și iubitor de dreptate, iar acum fă-ne nouă dreptate cu rugăciunile tale dinspre neputințele trupului care ne chinuiesc.

Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cea dintâi Sfântă Liturghie de tine a fost alcătuită, spre bucuria credincioșilor și slava Celui Ce S-a jertfit ca un mielușel pentru viața lumii.

Cu ale tale sfinte rugăciuni alungă pe vrăjmașii care ne necăjesc și către limanul păcii lui Hristos ne călăuzește.

Ca pe un Prunc ai ținut în brațe pe Fiul Cel mai înainte de veci al Tatălui, Căruia Te și rogi să ne întoarcă pe noi la nevinovăția pruncilor.

Sub acoperământul arhiereștilor tale rugăciuni ne primește, Sfinte, ca unul ce ai moștenit Împărăția luminii, fiind acoperit de mâna Domnului.

Cu ale tale rugăciuni scoate-mă pe mine de pe căile pierzării și mă înfățișează înaintea judecății lui Hristos neosândit.

Căutând cu ochiul Tău cel neadormit , milostiveşte-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trândăviei, şi care slujesc somnului desfătărilor în patul patimilor; Cel Ce ţi-ai plecat capul pe Cruce şi Te-ai trezit de bunăvoie, micşorând Hristoase, noaptea păcatului, Cel Ce eşti lumina dreptăţii

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru noi, cei ce cu nevrednicie stăm în casa Domnului, roagă-te să fim povățuiți la limanul adevărului Evangheliei lui Hristos.

Deschide-mi mie poarta iertării dumnezeiești cu cheia rugăciunii tale Sfinte, căci decât toți oamenii am greșit mai mult și nu aflu întru mine ridicare din robia păcatului. AMIN!

Loading...

Comments are closed.