Bianca i-a cucerit pe americani cu declarațiile despre Serena: „Știu că voiați să câștige ea, îmi pare rău!”

Bianca Andreescu (15 WTA, 19 ani) și-a adjudecat trofeul la US Open, după o finală în fața Serenei Williams (37 de ani, 8 WTA), scor 6-3, 7-5. De luni, canadianca va urca pe locul 4 WTA, depășind-o pe Simona Halep, care va coborî pe 6.

Americanca a făcut declarații superbe despre Andreescu, subliniind că este la fel de fericită pentru victoria Biancăi cum ar fi fost dacă ar fi câștigat Venus WIlliams.

„(n.r. adresându-se spectatorilor care nu se mai opreau din aplaudat) Vă mulțumesc foarte mult! Înseamnă mult pentru mine. Ați fost minunați pe parcursul celor două săptămâni. Am luptat, încercând să rămân în joc pe cât mai mult posibil. Am fost mulțumită de reacția mea din setul secund. Bianca a jucat foarte bine și vreau să o felicit. Sunt mândră de tine! Speram să pot juca mai bine, dar mă bucur pentru ea. Sunt atât de mândră de tine, Bianca! Dacă era să mă bucur pentru cineva care câștigă acest turneu în afară de Venus, acea persoană ești tu!.

Mă simt onorată să fiu aici și că pot să concurez la acest nivel. Trebuie să îi mulțumesc lui Dumnezeu că mă aflu aici. Echipa mea m-a susținut mereu, chiar dacă am avut fluctuații în carieră. Sper să vină și momente mai bune”, a spus Serena.

Loading...