Mesajul emoționant pe care Luiza Melencu i l-a trimis mamei ei, înainte de a fi răpită de MONSTRUL din Caracal

Luiza Melencu i-a trimis un mesaj emoționant mamei ei, înainte de a fi răpită de Gheorghe Dincă, presupusul criminal din Caracal, care a declarat că a ucis-o pe adolescentă.

„Părinții mei au crescut-o de la șase luni. Șapte luni pe an eram plecată, patru luni eram în prezența ei. Iar fiica mea mi-a pus această melodie”, a spus mama Luizei Melencu.

Adolescenta i-a trimis mamei ei un videoclip al cărui mesaj era dorul. Luiza Melencu îi spunea în acest fel mamei ei că îi este dor de ea.

„Nu există copil cum era Luiza!”, a spus mama Luizei Melencu, explicând că fiica ei nu ar fi stat patru luni ascunsă, deoarece erau prietene, nu doar mamă și fiică.

Mama Luizei, Monica Melencu, a declarat că i-a trimis fiicei sale bani din Anglia, însă fata nu a mai apucat să ridice banii. „După ce a dispărut ea, am făcut o cerere și i-am scos tot eu”, a spus ea.

Anchetatorii au găsit, în pădurea de lângă Caracal, fragmente osoase arse şi cenunşă, care erau într-un sac şi care vor fi analizate, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime.

Potrivit Mihaelei Porime, Gheorghe Dincă susţine că rămășițele îi aparțin Luizei Melencu.

Gheorghe Dincă a susţinut că a folosit aceeaşi metodă ca în cazul Alexandrei Măceșanu.

Dincă susţine că ar fi ucis-o pe Luiza Melencu ziua în care a răpit-o, în locuința lui.

Loading...