Dezvaluiri de ultima ora: Luiza Melencu a fost abuzată timp de trei luni. De ce a decis Gheorghe Dincă să scape de ea

Gheorghe Dincă a mărturisit anchetatorilor în timpul nopţii că, după ce a violat-o pe Luiza timp de trei luni, a ucis-o şi a aruncat trupul în Dunăre.

Surse din ancheta crimelor din Caracal au dezvăluit pentru „Adevărul“ ce au reuşit anchetatorii să afle de la criminalul din Caracal în timpul audierilor din noaptea de duminică spre luni, 29 iulie.

Gheorghe Dincă a declarat la interogatoriu cum a ucis-o pe Luiza Melencu, adolescenta din satul doljean Radomir dispărută pe 14 aprilie 2019. Criminalul a spus că a răpit-o la ocazie, a violat-o timp de trei luni, apoi a ucis-o şi i-a aruncat cadavrul în Dunăre. Potrivit surselor din anchetă, Dincă ar fi declarat că a luat decizia s-o ucidă pe Luzia la jumătatea lunii iulie, după ce-ar fi aflat că dosarul dispariţiei fetei a fost preluat de DIICOT.

Oamenii legii au descoperit în curtea casei lui Dincă din Caracal probe ADN despre care bănuiesc că sunt ale altei victime, putând fi ale Luizei, urmând ca testele să lămurească acest aspect.

Criminalul Gheorghe Dincă a fost scos de arest şi ar urma să fie transportat în următoarele ore pe traseul Barajul Stoeneşti – Izbiceni – Corabia. Primele două localităţi sunt puncte pe râul Olt, iar Corabia e o localitate pe malul Dunării. Cel mai probabil, reconstituirea are legătură cu locurile indicate de criminal ca fiind zonele în care a aruncat cadavrul Luizei.

Surse din ancheta crimelor din Caracal au dezvăluit pentru „Adevărul“ ce au reuşit anchetatorii să afle de la criminalul din Caracal în timpul audierilor din noaptea de duminică spre luni, 29 iulie.

 

Loading...