Press "Enter" to skip to content

Un copil român de 9 ani, găsit într-o geantă, scufundat, în Belgia. Criminalul nu a fost prins, după 20 de ani

Puia, un copil român de 9 ani, a fost găsit într-o pungă, în Belgia. Criminalul nu a fost prins, după 20 de ani, dar detaliile cumplitei crime sunt încă vii şi îngrozitoare, pentru cei care l-au cunoscut şi l-au iubit pe băieţel.

Cu exact 20 de ani în urmă, pe 26 iulie 1999, un constructor care repara un vas la docul Lobroek, din portul Anvers, a văzut plutind o geantă de voiaj sport în apa de lângă mal. Un miros îngrozitor venea dinspre geantă şi zeci de muşte zburau pe deasupra acesteia. Omul mai scosese din apă animale moarte, dar imaginea acelei genţi şi a ceea ce avea să descopere în ea nu o va uita niciodată.

În geanta de voiaj sport era un corp uman micuţ, mutilat într-un fel care greu poate fi descris. Un copilaş de 9 ani mort fusese aruncat în port şi nici astăzi criminalul lui nu a fost prins.

În poziția fetală, corpul nu mai avea organele genitale, o mână şi un picior, iar anchetatorii nu au ştiut iniţial dacă e vorba despre un băiat sau o fată. Patru ore a durat autopsia, pentru ca medicii să descopere detalii teribile ale crimei.

La o săptămână după descoperirea cadavrului, aceasta începe să fie asociată cu dispariţia unui băieţel român, Puia, care cerşea şi vindea flori în Anvers. Mătusa lui, care îl creştea, nu a îndrăznit să meargă la poliţie în ziua dispariţiei, pe 22 iulie, pentru că trăiau ilegal în Belgia, iar Puia mai lipsise o zi două de acasă.

Sincuţa Cârpaci, mătuşa, scrie nieuwsblad.be, i-a fost şi mamă adoptivă băieţelului, după ce mama lui naturală a murit, iar tatăl se mutase în Statele Unite. Puia vindea flori în piaţa din Anvers şi mai cerşea, de el amintindu-şi oamenii şi după 20 de ani. „Cu haine mai mari, pantofi rupţi, dar cu atâta eleganţă şi farmec, vindea flori pe stradă şi reuşea să le dea pe toate până la prânz.”, a scris despre Puia actriţa şi regizoarea Hilde Van Mieghem, într-un editorial despre băieţelul român, scris într-un ziar, săptămâna trecută, la 20 de ani după uciderea copilului.

Înainte de moartea sa, Van Mieghem se întâlnea cu băiatul aproape zilnic și l-a învățat să citească și să scrie. Intenţiona să îl ia acasă. Dar, înainte de a putea face asta, a primit telefonul teribil de la judecătorul de instrucție. Van Mieghem se simte încă vinovată şi crede că l-a abandonat pe Puia.

Poliţia nu a avut niciodată vreo pistă privind criminalul, deşi s-au făcut cercetări şi în Franţa şi în Anglia, au fost sute de interogatorii şi dosarul nu a fost vreodată închis.

Loading...

Comments are closed.