Press "Enter" to skip to content

ULTIMA ORA: Noua lege a pensiilor vine cu o veste bună pentru pensionari. Ce vor primi pe langa pensie

Noua lege a pensiilor vine cu o veste bună pentru pensionari. Statul român va acorda în continuare bilete pentru tratamentele balneare, după ce s-a speculat în ultimele luni că acestea vor dispărea. Reducerile la stațiunile balneoclimaterice sunt prevăzute în legea anuală a bugetului asigurărilor de stat.

Pensionarii vor beneficia în continuare de bilete la stațiunile balneare

Conform proiectului de lege, bilete de tratament vor fi acordate asiguraţilor şi pensionarilor sistemului public de pensii, în limita sumelor alocate pentru această prestaţie, prin legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat.

Numărul total al biletelor de tratament balnear, inclusiv al celor asigurate în unităţile de tratament balnear din proprietatea CNPP, este stabilit anual prin hotărâre a Guvernului.

În vederea stabilirii numărului de bilete de tratament balnear pentru staţiunile balneare se va ţine seama de solicitările potenţialilor beneficiari, de categoria de confort oferită, precum şi de nivelul maxim al tarifelor stabilit prin ordin al preşedintelui CNPP, conform prevederilor legale în vigoare.

Prestaţiile privind tratamentul balnear sunt asigurate în unităţile de tratament din proprietatea CNPP şi în completare în unităţi de profil prin contracte încheiate potrivit legii.

Ce condiții trebuie să îndeplinească asiguraţii şi pensionarii sistemului public de pensii pentru a beneficia de tratament balnear?

a) gratuit – persoanele beneficiare de pensie de invaliditate din cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor
sociale;

b) cu suportarea de către beneficiar a unei contribuţii băneşti – asiguraţii şi pensionarii, alţii decât cei prevăzuţi la lit. a).

De asemenea, se pot acorda bilete de tratament balnear, în condiţiile prezentei legi, şi soţului/soţiei asiguratului/pensionarului sistemului public de pensii, care nu este asigurat/pensionar al sistemului public, cu plata integrală a biletului de tratament.

Durata tratamentului balnear este de 12 – 18 zile.

Contravaloarea prestaţiilor acordate în condiţiile prevăzute la litera a) şi diferenţa dintre contravaloarea prestaţiilor şi contribuţia bănească prevăzută la litera b) se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, potrivit legii.

Criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear inclusiv categoriile de beneficiari şi nivelul contribuţiei băneşti individuale ale acestora, se aprobă anual, prin ordin al preşedintelui CNPP.

Numărul biletelor de tratament balnear, inclusiv cele care se acordă gratuit potrivit prezentei legi, precum şi cele care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale unor legi cu caracter reparatoriu, modul de acordare, de distribuire şi de decontare a acestora, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

 

Loading...

Comments are closed.