Press "Enter" to skip to content

O tumoră de cinci kilograme a fost scoasă, cu succes, din ficatul unui pacient! Operația- maraton a avut loc la Spitalul Militar din București

Caz incredibil la Spitalul Militar din Capitală. O tumoră gigant de aproape cinci kilograme, localizată în ficatul unui pacient, a fost extirpată cu succes de medici. Operaţia a fost una complexă şi a durat aproximativ șapte ore.

O tumoră gigant, localizată în ficatul unei paciente a fost extirpată printr-o operație extrem de complexă, ce a durat aproape șapte ore, realizată de un specialist de la Spitalul Militar. Tumora hepatică cântărea aproape cinci kilograme și avea un diametru ce depășea 20 de centimetri.

Pacientul, în vârstă de 63 de ani, a descoperit această tumoră în urmă cu trei săptămâni, după o anemie severă. A fost investigat și operat cu succes, având o evoluție post-operatorie foarte bună.

Reprezentanții Spitalului Militar București au declarat că operația a folosit o tehnică complexă, volumul impresionant al tumorii nepermițând mobilizarea ficatului în timpul intervenției, ca în cele standard.

Este cea mai mare tumoră de acest fel extirpată, anul acesta, de aceeași echipă medicală de la Spitalul Militar.

Loading...

Comments are closed.