O mamă a născut un bebeluș de nota 10, dar când medicii i-au văzut placenta și-au făcut cruce! Au realizat ce îi crescuse înăuntru și a trebuit să o bage înapoi în abdomen

O mamă a trecut prin momente foarte grele, după ce a născut un băiețel perfect sănătos, care a primit nota 10. Însă, altceva i-a făcut pe medici să se închine și să se sperie!

Mămica, Kristen Terlizzi, primise o veste cruntă în cea de-a 28-a săptămână de sarcină.

Doctorii au observat că sarcina ei nu se dezvoltă normal, așa că au făcut investigații. În ecografii, medicii nu au mai văzut nicio diferență între placentă, uter și vezica urinară, iar acest lucru i-a terifiat.

Atunci când a născut, Kristen a avut lângă ea nu mai puțin de 30 de medici în sala de operații.

După ce medicii au reușit să scoată fătul din burta mamei, au băgat placenta imediat la loc în abdomen și au cusut-o. În următoarele trei zile, femeia a fost mutată dintr-o parte în alta în spital, fără să reușească să-și vadă fiul care primise nota 10 la naștere.

După câteva zile, ficatul femeii începuse să cedeze. La șapte săptămâni de la naștere, doctorii au încercat o operație foarte riscantă și grea, pentru a-i îndepărta placenta. Dacă nu făceau asta, femeia murea și nu mai apuca să-și vadă fiul.

Operația a fost un succes și a reușit să-și cunoască, în cele din urmă, copilul. Ea a devenit voluntar în spitalul în care medicii i-au salvat viața.

Loading...