Povestea părinţilor naturali ai Sorinei. Mama, decăzută din drepturi înainte s-o nască, tatăl a refuzat s-o recunoască

Sorina Lucan s-a născut la data de 25 aprilie 2011 în Drobeta Turnu Severin. Cea care a adus-o pe lume se numeşte Loredana Lucan şi are 31 ani, are domiciliul în comuna doljeană Caraula, dar nu mai stă de ani buni acolo.

Mama Sorinei mai are un băiat, dintr-o altă relaţie. Atunci când acest copil avea doar un an şi jumătate, femeia a fost decăzută din drepturi pentru că l-a bătut cu o cruzime greu de descris, conform declarațiilor poliţiştilor de la Transporturi Feroviare care au intervenit și l-au salvat pe copil de sub agresiunea mamei, în Gara Craiova. Femeia a spus că dorea să se răzbune pe băieţel pentru că tatăl acestuia o părăsise. Ulterior s-a stabilit că mama Sorinei are probleme psihice.

Loredana Lucan a mai avut câteva relaţii, iar apoi l-a cunoscut pe tatăl Sorinei în Mehedinţi, comuna Tâmna, sat Plopi. S-a mutat la el şi a adus pe lume fetiţa pe care, însă, tatăl nu a recunoscut-o. Ca și fratele său mai mare, Sorina a ajuns într-un centru de plasament.

Loredana Lucan şi-a căutat fetiţa ani și până la urmă a aflat că este în asistență maternală, la familia din Baia de Aramă.

“Am fost cu sora mea acolo. Am cunoscut-o pe Sorina, oamenii din Baia Mare au fost foarte buni cu noi”, a relatat Melania Balotescu, mătuşa Sorinei, sora mamei naturale.

Ea spune că, la început, atunci când le-a văzut, Sorina fost reținută, făcând câţiva paşi înapoi. “Eu i-am spus. Uite, Sorina, eu sunt mătuşa ta, ea e mama ta, o cheamă Loredana. Ea nu-ţi vrea răul, ea te iubeşte, nu te-a abandonat şi vrea să te vadă uneori. Atunci Sorina i-a spus mamei sale naturale: «Tu mi-ai dat viaţă, dar nu eşti mama mea». Mama mea e Mariana Şărămăt, că ea m-a crescut”, a povestit Melania Balotescu.

În anul 2013, Sorina Lucan a fost dată spre adopţie, dar abia trei ani mai târziu, DGASPC Mehedinţi a transmis Primăriei din Caraula, judeţul Dolj, o adresă prin care se solicita să se comunice dacă există rude până la gradul IV ale Sorinei Lucan și dispunerea unei anchete sociale care să propună reintegrarea minorei în familia extinsă.

“În cazul în care identificaţi rude ale copilului, vă rugăm să efectuaţi o anchetă socială care să cuprindă propunerea dumneavoastră cu privire la posibilitatea reintegrării minorei în familia extinsă. Dacă niciuna dintre rude nu este de acord cu reintegrarea minorei, vă rugăm să anexaţi declaraţiile acestora”, au cerut reprezentanţii DGASPC Mehedinţi.

Melania Balotescu, mătuşa maternă, și soțul său au declarat în scris că doresc s-o adopte pe Sorina, dar concluzia anchetei sociale le-a fost defavorabilă.

“Au zis că nu ne-o dau nouă că nu avem condiţii. Mai avem şase copii, 5 băieţi şi o fetiţă. Eu şi mama Sorinei am aranjat o cameră special pentru nepoata mea, am zugravit-o roz, dar au zis că nu avem baie. Când am mers cu mama Sorinei la Baia de Aramă şi am văzut ce condiţii extraordinare au acei oameni acolo, i-am spus Loredanei că e mai bine să stea acolo pentru că oamenii ăia o şi iubesc şi are de toate”, a declarat Melania Balotescu.

Loading...