Victor Ponta, noul președinte al Camerei Deputaților?! Ce spune fostul premier

Fostul premier, Victor Ponta a declarat în această seară că nu este exclus să ocupe funcția de președinte de la Camera Deputaților, după ce postul a rămas liber în urma condamnării lui Liviu Dragnea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, pedeapsă pe care o va desfășura la penitenciarul Rahova.

Anunțul halucinant pe care l-a dat Ponta

Victor Ponta a declarat în cadrul unei emisiuni, difuzată la Antena 3, în această seară, că îl interesează șefia Camerei Deputaților după ce postul a rămas liber. Vă reamintim că, liderul PSD și totodată, cel care ocupa funcția de președinte a Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a ajuns după gratii după ce magistrații l-au găsit vinovat în dosarul angajărilor fictive din județul Teleorman.

Prin urmare, cele două posturi au rămas fără șefi, iar acum membrii Partidului Social Democrat își dispută șefia. După ce surse au declarat că, Petre Cioabă, deputat PSD de Teleorman va ocupa funcția de președinte la Camera deputaților, acum Victor Ponta se gândește serios cum să ajungă la conducere. ,,Postul este vacant. Nimeni nu mai are majoritate, PSD nu mai are majoritate. Președinte poate fi de la orice partid. Noi avem 21 de deputați, dar asta nu înseamnă că nu ne dorim (n.r. ca PRO România să dea președintele Camerei Deputaților)”, a dost declarația fostului premier.

În cadrul partidului se discută să fie adus la conducere un candidat din partea PRO România. ,,Am discutat cu toată lumea. Eu sunt la al patrulea mandat de deputat și nu e cineva cu care să nu mă cunosc. Noul președinte trebuie să aducă o stare de normalitate. O să avem un candidat de la PRO România. Nu am discutat cu colegii mei dacă voi candida eu. O să discutăm miercuri. Dacă mi se va propune să candidez la șefia Camerei, o să mă gândesc, discut cu colegii mei și o să văd.”, a mai spus Ponta.

Loading...