Alertă meteo cu efect imediat. 32 de judeţe lovite acum de grindină, vijelii şi furtuni puternice

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis în urmă cu puţin timp mai multe avertizări de vreme severă imediată pentru 32 de judeţe.

Potrivit meteorologilor, fenomene meteo periculoase se manifestă acum în 32 judeţe, cum ar fi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, grindină şi averse puternice de ploaie.

Avertizare meteo de vreme severă imediată

Judeţele care intră sub avertizarea de vreme severă imediată, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, sunt: Cluj, Sălaj, Suceava, Giurgiu, Teleorman, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Harghita, Sibiu, Mureş, Botoşani, Neamţ, Constanta, Alba, Covasna, Arad, Bihor, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş, Vaslui, Bacău, Vrancea, Galaţi, Tulcea, Ialomiţa, Prahova, Brăila, Dâmboviţa, Ilfov, Buzău, Argeş.

Se recomandă luarea de măsuri de siguranţă, deoarece se aşteaptă ca vântul puternic, ploaia şi grindina să producă distrugeri importante, cum ar fi căderi de arbori sau destabilizarea structurilor.

Cod Portocaliu pentru Suceava
Judeţul Suceava se află sub Cod Portocaliu până la ora 16:00, urmând a se semnala cantități de apă ce vor cumula în jur de 35 l/mp, grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În ultimele 3 ore, deja s-au cumulat cantități însemnate de apă, precizează meteorologii ANM.

Pentru Judeţele Constanţa şi Tulcea avertizările s-au extins până la ora 18.

Loading...